Travel & Beauty

10 filme care îți fac poftă de mâncare

Poftești la un film bun? Iată nu unul, ci zece producții de 5 stele în care vei simți cum aromele trec dincolo de ecran și îți gîdilă plăcut nasul.

Gurmanzii ar face bine să se abțină de la vizionarea acestor filme, să mănânce serios înainte sau să aiba măcar ceva de ronțăit prin apropiere.

Am preparat pentru voi un platou mixt format din 10 delicatese cinematografice.

Julie&Julia, sursa foto: IMDB

Julie & Julia

Meryl Streep intră în șorțul de bucătăriei al Juliei Child, femeia care a schimbat pentru totdeauna modul de a găti al americanilor.

Acțiunea se axează pe întâlnirea dintre aceasta și o tânără new-yorkeză, devenită faimoasă după ce a relatat pe blogul personal experiența de a găti cele 524 de rețete din cartea de bucate a Juliei Child.

Chocolat, sursa foto: IMDB

Chocolat

Finețea, seducția și senzualitatea sunt ingredientele principale ale acestei fantastice povești ce-i are că protagoniști pe Johnny Depp și Juliette Binoche.

Ea este Vianne, o mamă singură, care se mută în anii ’60 într-un orășel din Franța, unde îl cunoaște pe el, un pierde vară cuceritor, a cărui locuință este o barcă. Vianne deschide un magazin de ciocolată cu delicatese care trezesc apetitul ascuns al locuitorilor.

Capacitatea ei magică de a percepe dorințele ascunse ale oamenilor și de a-i satisface oferindu-le fix dulciurile de care au nevoie îi convinge treptat pe unii dintre aceștia să se abandoneze tentațiilor ei. Așa cum probabil am proceda și noi!

Chef, sursa foto: IMDB

Chef

Ai încercat vreodată mâncarea cubaneză? Nicicând sandwichurile n-au arătat mai delicioase decât în această comedie spumoasă cu Jon Favreau, Scarlett Johansson, Sofia Vergara și Robert Downey Jr.!

Nici subiectul nu sună deloc rău – Un bucătar-șef care își pierde slujba într-un restaurant își face o afacere proprie – o rulotă mobilă cu mâncare cubaneză, pentru a-și dovedi că încă mai este în stare să fie creativ în meseria lui. În același timp încearcă să se reapropie de familia de care se înstrăinase.

The trip to Italy, sursa foto: IMDB

Trip to Italy

Italia merită oricând o escapadă culinară, fapt exploatat la maxim în această comedie britanică. Ce se întâmplă? Avem doi bărbați și 6 meniuri servite ca la carte în diferite zone ale Italiei: Liguria, Tuoscana, Roma, Coasta Amalfi și Capri.

Steve Coogan și Rob Brydon sunt cei care pornesc în acest road-trip culinar într-un film ce ridică în slăvi savuroasă bucătărie italiană.

The Hundred-Foot Journey, sursa foto: IMDB

The Hundred-Foot Journey

Bucătaria indiană concurează cu cea franțuzească într-o comedie memorabilă. Povestea geniului culinar Hassan Kadam te ademenește cu arome și rețete preparate cu multă pasiune pentru meserie dar și cu cele două lumi complet diferite.

Fortata să-și părăsească țară natală, familia lui Hassan se stabilește într-un orășel pitoresc din sudul Franței, locul ideal pentru a deschide un restaurant cu specific indian.

Însă Madame Mallory (Helen Mirren), autoritară proprietara a unui restaurant de lux din apropiere, pare să nu fie deloc încântată de nouă afacere. Disputa dintre cele două locații devine tot mai aprigă până în momentul în care talentul lui Hassan și pasiunea să pentru gastronomia franțuzească reușesc să o impresioneze pe Madame Mallory.

Burnt, sursa foto: IMDB

BURNT: Super Chef

Talentatul și aratosul Bradley Cooper își pune șorțul de bucătărie și ne da niște lecții de gătit, dar și de viață, în BURNT: SUPER CHEF. Filmul ne face poftă de mâncare, dar ne și explică în detaliu bucătăria internă dintr-un restaurant de prima mână.

Protagonistul este Adam Driver, un fost CHEF celebru care și-a distrus cariera din pricina drogurilor și a comportantului arogant. Adam este hotărât să-și schimbe viață și să-și urmeze visul de a avea propriul restaurant și de a obține trei stele în faimosul ghid Michelin. Cum nu putea să lipsească și o latură romanțată, intră în peisaj și o femeie. Este vorba de Helene, care îl ajută să-și ducă planul la bun sfârșit dar îi trezește și anumite sentimente dificil de ignorat.

Haute cuisine, sursa foto: IMDB

Haute Cuisine

Un film inspirat din realitate, mai exact bazat pe povestea reală a lui Daniele Mazet-Delpeuch, bucătăreasa personală a preşedintelui francez François Mitterrand între anii 1988 şi 1990, prima femeie care a intrat şi gătit în bucătăriile de la Palatul Élysée.

Ratatouille, sursa foto: IMDB

Ratatouille

Ceva îmi zice că simpatică animație cu șoarecele care vrea să devină bucătar nu mai are nevoie de nicio prezentare.

În cazul în care ați stat ascunși într-o gaură de șoarece în ultimii 10 ani, iată despre ce este vorba: Reputația unui faimos restaurant este în pericol după moartea talentatului său chef. Salvarea vine sub forma unui parteneriat bizar dintre un novice într-ale bucătăriei, ineficientul Alfredo Linguini și Remy, un șoarece cu talent gastronomic și o pasiune pentru bucătăria franțuzească.

Woman on top, sursa foto: IMDB

Woman on top

Penelope Cruz transformă gătitul într-o lecție de seducție în acest film plin de pasiune, cu și despre mâncare, dar și despre iubire, compromisuri și relații.

Preparatele gătite de Isabella Oliveira fac senzație în micul restaurant din Bahia, Brazilia, deschis împreună cu soțul ei, Toninho. Pasiunea Isabellei pentru gătit se traduce însă cu aceeași forță și în iubirea pe care i-o poartă lui Toninho.

Când relația lor este afectată de infidelitatea acestuia, Isabella își concentrează toată atenția spre gastronomie și devine gazda populară a unui show culinar.

Toninho este pierdut fără iubirea Isabellei și face orice că să o recucerească.

Soul kitchen, sursa foto: IMDB

Soul Kitchen

Soul Kitchen îți merge direct la suflet, pentru că pe lângă rețete delicioase, atinge o mulțime de teme de actualitate – multiculturalitate, familie și prietenie, iubire și ambiție.

În prin plan avem un tânăr ghinionist care are o mulțime de probleme – iubita lui s-a mutat în China, clienții restaurantului său, Soul Kitchen, îi boicotează maestrul bucătar și are niște probleme de sănătate.

Lucrurile încep să se miște când bucătăria localului pe care-l deține începe să fie apreciată, dar problemele sunt departe de ai fi luat sfârșit.

Ție ce filme ți-au făcut poftă de mâncare?