10 sporturi naționale de testat în călătorii

10 sporturi naționale de testat în călătorii - travelandbeauty.ro

Cei care iubesc călătoriile active probabil că nu vor lenevi zile în șir la soare, oricât de tentant poate suna asta.

Și cum fiecare țară e diferită atât punct de vedere cultural, politic sau gastronomic, tot așa găsim anumite sporturi naționale inedite pe care merită să le testăm la fața locului.

Iată câteva dintre ele, unele pe care le poți încerca și tu într-o vacanță dar și altele, mai complicate, la care poți participa doar ca spectator.

10 sporturi naționale de testat în călătorii - travelandbeauty.ro
Image via Pixabay/Che-co

Capoeira

Dacă ajungi în însorită Brazilie poți încerca capoiera, o formă de arte marțiale, respectiv un dans de luptă ale cărei origini provin din regiunea africană NíGolo, cunoscut sub numele de dansul zebrei.

Adus și dezvoltat în perioada colonială de către sclavii africani, acest sport este cunoscut pentru mișcări rapide și complexe, folosind în principal puterea, viteza și loviturile de picior.

10 sporturi naționale de testat în călătorii - travelandbeauty.ro
Image via Pinterest/Diaro del Viajero

Pato

Frumoasa Argentina te așteaptă cu minuni naturale de tot felul dar și cu un sport național pe care poate vei vrea să-l încerci, în special dacă îți plac caii.

Este vorba de pato, un sport care se joacă de pe spinarea unui cal și care combină elemente de polo și basket.

10 sporturi naționale de testat în călătorii - travelandbeauty.ro
Image via Pinterest/Pinimg

Charreria

Sportul național al mexicanilor este un fel de rodeo în care participă echipe din 6 sau 8 persoane care concurează într-o arena rotundă.

Întrecerea variază de la conducerea taurilor la aruncarea și învârtirea lasoului până la călăritul în picioare al unui cal.

O partidă de charreria este un spectacol în sine, fiind condimentată cu trupe de mariachi și dansuri tradiționale.

10 sporturi naționale de testat în călătorii - travelandbeauty.ro
Image via Pinterest/Etsy

Fotbal American

Pe teritoriul Statelor Unite poți încerca celebrul Fotbalul american, care îmbină strategia cu jocul fizic.

Obiectivul jocului este să se câștige puncte avansând cu mingea în terenul echipei adverse.

Miza jocului este aceea de a înscrie cât mai multe puncte prin avansarea balonului oval în terenul de țintă advers.

10 sporturi naționale de testat în călătorii - travelandbeauty.ro
Image via Pinterest

Cricket

Cricketul s-a născut în Anglia, fiind considerat sport național englez încă din secolul al XVIII-lea.

Cum era și de așteptat, acesta cunoscut o rapidă ascensiune în toate fostele colonii engleze.

Crichetul se joacă între 2 echipe a câte 11 jucători și se folosește atât bâta, cât și mingea.

10 sporturi naționale de testat în călătorii - travelandbeauty.ro
Image via Hurlin Hampolo

Polo cu elefanţi

Un sport inedit pentru noi, dar banal pentru țările unde întâlnești elefanți la tot pasul precum Nepalul, Thailanda sau o mare parte din India.

În principiu sunt aceleași reguli ca la polo cu cai, doar că pe elefant se află doi jucători, unul care strunește elefantul și altul care se ocupă de lovit mingea.

10 sporturi naționale de testat în călătorii - travelandbeauty.ro
Image via Pinterest

Arnis

În Filipine te poți familiariza cu ARNIS, o formă de arte marțiale care include bastoane de diverse dimensiuni, cuțite, arme flexibile și progresează spre tehnicile cu mâinile goale (invers față de alte arte marțiale asiatice tradiționale).

10 sporturi naționale de testat în călătorii - travelandbeauty.ro
Image via Flickr

Sepak takraw

În sud-estul Asiei, în special în Malaezia, Laos și Indonezia se practică un fel de volei cu piciorul, în care jucătorii au voie să atingă mingea de ratan cu orice altceva decât cu mâinile.

Mai exact, cu picioarele, genunchiul, pieptul sau capul.

10 sporturi naționale de testat în călătorii - travelandbeauty.ro
Image via Pinterest

Hochei subacvatic

Denumit și Octopush, acest hockey subacvatic este destul de popular în special în Anglia, fiind inventat în cadrul British Navy.

Se formează echipe a câte 6 jucători, pe fundul unei piscine, cu un puc din plumb, de aproximativ 1,5 kilograme.

Jucătorii sunt echipaţi cu crose de câte 30 cm şi au voie să iasă la suprafaţă ca să respire.

Există și un Campionat Mondial, ce are loc la fiecare doi ani, atât pentru femei cât și pentru bărbați.

10 sporturi naționale de testat în călătorii - travelandbeauty.ro
Image via Property Turkey

Wrestling în ulei

Știai că wrestlingul în ulei de măsline este sportul național al Turciei?

Procedura este pe cât de ciudată pe atât de simplă – doi luptători se ung pe întreg corpul cu ulei de măsline apoi încep să se ia la trânta pe un gazon natural.

Câștigă cel care își imobilizează adversarul pe spate sau dacă îl ține în aer și face 3 pași

Foarte puțin probabil să-ți dorești să încerci acest sport în vacanță, dar am zis că merită totuși să-l menționăm.

Incă nu există niciun comentariu
Lasă un răspuns.

Adresa ta de email nu va fi publicată.