Travel & Beauty

6 city break uri pe care trebuie să le încerci anul acesta

Plănuieşti o evadare? Vremea e încă bună, agenţiile de turism şi companiile aeriene se întrec în oferte, majoritatea locurilor nu mai sunt atât de aglomerate iar preturile, uşor mai scăzute decât în timpul sezonului. În plus, toamna a pictat oraşele în niște culori absolut minunate, numai bune de tras în poze!
Noi am pus ochii pe 6 oraşe europene

Orașul belgian Bruges

Bruges

Ai să te îndrăgosti pe loc de Bruges, „Veneţia Nordului”, oraşul unde zici că poveştile prind viaţă. Descoperă-l pe jos, pe bicicletă sau cu bărcuţa de-a lungul canalelor de basm!
În acest superb orăşel medieval din provincia Flandra de Vest totul miroase a caramel şi ciocolată. Centru vechi istoric este inclus pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO, iar un weekend este de ajuns să-i descoperi minunile. Ai să faci zeci de poze cu piată Grote Markt, înconjurată de muzee şi monumente medieval. Dacă faci parte din categoria celor care consumă artă pe pâine nu uită să vizitezi Biserica Doamnei Noastre, o biserică din secolul XIII-lea, unde se află una dintre cele mai faimoase sculpturi ale lui Michelangelo precum „Madonna şi pruncul”.

Porto, Portugalia

Porto

Chiar dacă nu eşti fan Harry Potter, un weekend prelungit în Porto se lasă, oligatoriu, cu o vizită la Librăria Lello e Irmao. Scriitoarea J.K Rowling a trăit o perioadă aici iar această librărie neo-gotică a servit drept inspiraţie pentru celebra bibiloteca Hogwarts din „Harry Potter”. Interiorul acestei librării este fabulos! Vizitează centrul vechi, pozează superbele biserici placate cu tradiţionalele Ajulezos, bea un pahar de vin de Porto în Zona Ribeira, cea mai veche şi totodată cea mai frumoasă zonă a oraşului, ce culminează cu malul râului Douro unde se află celebrul pod pe două etaje Dom Luis I.

În Porto poţi să faci însă atât de lucruri minuntate, încât n-am degete la mâini şi nici la picioare ca să le enumăr, prin urmare ar fi mai bine să-i dedici o săptămâna!

Capitala Cehiei, Praga

Praga

Praga n-o să te dezamăgească la nicio vizită. Capitala Cehiei este în topul celor mai căutate oraşe pentru city-break-uri şi nu degeaba! Oraşul îți vine în întâmpinare cu un centru vechi spectaculos, castele, grădini, catedrale, parcuri, poduri, statui şi terase cochete.  Probabil că ştiai deja că în Praga se află cel mai spectaculos ceas din lume, Ceasul Astronomic de pe zidul Primăriei Vechi, de pe uşita căruia ies din ora în ora cei 12 apostoli, în timp ce se aude un clopot bătând. Ce ar fi să te duci să-l vezi chiar cu ochii tăi?

Plimbă-te încoace şi-n colo pe Podul Carol, cu frumoasele lui statui, plin de vânzători de suveniruri şi tot felul de artişti. Nu rata nici Golden Lane, o străduţă îngustă şi frumoasă cu suveniruri şi căsuţe superbe,printre care si cea cu numărul 22, casa în care a locuit pe o perioada de un an scriitorul Franz Kafka. Sunt multe de văzut şi făcut în Praga!

Priveliște a Berlinului

Berlin

Pentru un weekend cool, îndreaptă-ţi paşii spre Berlin, şi pregăteşte-te pentru nopţi albe, doar eşti în oraşul care nu doarme niciodată. Fie că vrei să petreci un city break în care cuvântul de ordine este distracţia sau unul multicultural, în care să iei pulsul scenei artistice de top, vei avea parte de o aventură completă!

Dintre obiective turistice de neratat menţionăm Zidul Berlinului, Poartă Brandenburg, Palatul Republicii, Buncărul lui Hitler, Reichstag, Piaţă Potsdam, Berliner Dom sau Catedrala din Berlin, Muzeul Pergamon şi Palatul Charlottenburg.

Portul Nyhavn din Copenhaga

Copenhaga

Vremea îţi mai permite încă să faci o vizită în Copenhaga dar te avertizăm: preţurile nu sunt cele mai prietenoase! În pofida preţurilor mari, Copenhaga merită clar o vizită. Este un oraş cool, cu multe expoziţii de artă contemporană, clădiri moderne cu arhitectură neo-futuristă dar şi clădiri în stil baroc şi rococo, parcuri, şi multe canale pe care te poţi plimba cu barca.

Vizitează pitorescul port Nyhavn, înţesat de baruri, terase şi restaurante, Turnul Rotund, de unde poţi avea o panoramă a întregului oraş, Biblioteca Regală Daneză, castelul Christiansborg, unde își întâmpină Regina musafirii.

Ah da, era să uit! Treci să o saluţi şi pe Mica Sirenă, un simbol al oraşului, coborâtă din basmele lui Hans Christian Andersen. Dacă tot suntem la capitolul copilăriei atunci de neratat este şi Parcul Tivoli, cel mai vechi parc de distracţii din lume. Dacă eşti pasionat de artă, ai nevoie de un city break doar ca să bifezi muzeele de aici, atât de multe și diverse sunt!

Golful îngerilor, orașul francez Nisa

Nisa

Capitala Coastei de Azur deţine toate armele de seducţie în faţă cărora chiar şi cel mai pretenţios călător lasă garda jos. Cum ajungi, îţi recomand ca prima oprire să fie Promenade des Anglais, pentru a intra direct în spiritul Nisei. Pe această faleză spectaculoasă, flancată de palmieri, s-ar putea să dai nas în nas chiar cu câteva vedete internaţionale!

Centrul vechi este de savurat pe îndelete, la picior, iar dacă ești pasionat de istorie, rezervă-ţi jumătate de zi pentru Cimiez unde se află o mănăstire franciscană în mijlocul unei grădini de măslini şi un sit arheologic.
Pentru o privelişte superbă asupra portului şi oraşului urcă cele 231 de trepte până pe Colline du Château. Ok, fie, dacă nu ai o condiţie fizică prea bună poţi urca şi cu liftul.

Care dintre orasele de mai sus iți face cu ochiul?