Cheful de viață molipsitor al spaniolilor se materializează în petreceri și evenimente spectaculoase la care merită să iei parte. În Spania, nu există lună în care să nu se sărbătorească ceva, iar când o fac, o fac cu stil, dedicație și pasiune!
Iată câteva evenimente fabuloase la care îți dorim să iei parte dacă ajungi într-o vacanță prin Spania.
Festivalul roșiilor
Turiștilor amatori de curiozități, precum și celor dotați cu un simt al umorului mai aparte, probabil că le va surâde o vacanță în perioada când are loc Tomatina, un festival unic și spectaculos.
Mai exact, Festivalul Tomantina are loc în a patra miercuri a lunii august, și se desfășoară în felul următor: mii de oameni se strâng pe ulițele orașului Buñol, aflat la o ora distanță de Valencia unde se dă startul celei mai mari bătălii cu roșii a anului!
Te tentează așa ceva?
Festivalul Internațional de Flamenco
Cand spui flamenco spui pasiune și spectacol și te gândești automat la Spania. Și cum Sevilla este orașul care pretinde dreptul de paternitate asupra acestui dans, merită să-l vezi acolo unde a luat naștere.
Prin urmare, programează-ți vacanța din Sevilla în luna mai când are loc Festivalul Internațional de Flamenco, unde poți lua lecții de dans de la cei mai pricepuți dansatori spanioli.
Festivalul de fugărit tauri de la Pamplona
Trebuie să recunoaștem, spaniolii au unele dintre cele mai ciudate, dar totodată și cele mai interesante, sărbători de pe mapamond.
Prin urmare, dacă vrei să-ți satisfaci spiritul de aventură, vino în țara coridelor și alătură-te locuitorilor din Pamplona, dar și miilor de turiști veniți special pentru fugărirea taurilor furioși.
San Fermin, sau festivalul adrenalinei, are loc în mijlocul vacanței de vară, între 6 și 14 iulie, la Pamplona, în apropiere de Bilbao.
Tamborrada
Alta sărbătoare care nu are cum să nu-ți atragă atenția este Tamborrada, sărbătoarea tobelor din orașul San Sebastian.
Aceasta are loc în prima lună a anului, mai exact pe 19 ianuarie și ai toate șansele ca în seară respectivă să nu dormi deloc pentru că orașul este străbătut de procesiuni de toboșari începând de la miezul nopții de 19 ianuarie până a două zi când se încheie ziua.
Santa Semana
Dintre sărbătorile religioase se remarcă în special Săptămâna Sfânta, una dintre cele mai respectate sărbători catolice ce are loc cu o săptămâna înainte de Paște.
Așadar, dacă te afli în perioada Paștelui catolic în Andalusia, nu rata șansa de vedea procesiunile religioase care te vor teleporta înapoi în timp, pe vremea Inchiziției.
Alătură-te și tu spaniolilor veseli care petrec alături de prieteni și rudele de parcă ar fi ultima lor zi din viață.
Carnavalul
Dacă n-ai apucat să ajungi la Carnavalul din Rio, îți dezvăluim un secret. În Insulele Canare, în Tenerife, are loc al doilea cel mai spectaculos carnaval din lume, imediat după cel din Rio.
Este vorba de flamboaiantul Carnaval de la Santa Cruz, ce marchează perioada Postului, adică începe fix cu 40 de zile înainte de Paște. O extravaganță de culoare, muzică, lumina și voie bună pe care nu ai voie s-o ratezi. Carnavale vei găsi însă în întreagă Spanie, la fel de spectaculoase!