Se schimbă vremea, copacii își schimbă înfățișarea, așa că este timpul să mai schimbăm și noi ceva prin șifonier. Îți arătăm azi trei piese de sezon, care nu-ți vor da bugetul peste cap.
Oversized
Déjà-vu? Nu, nu, puloverul supradimensionat nu părăsește garderoba noastră nici anul acesta. Nu-i așa că și ție îți place? Piesa ideală, super confortabilă, cu ajutorul căreia poți compune nenumărate outfit-uri, de la relaxat la femme fatale și chiar boho chic. Îl poți alătura unei perechi de pantaloni de piele sau chiar unei fuste de piele, cu tocuri sau bocanci stil military, cu cizme peste genunchi sau teniși, cu skinny jeans sau colanți colorați, purtat peste o cămașă sau o rochie mulată sau pur și simplu cu un umăr dezgolit, puloverul supradmensionat este o piesă ce nu trebuie să lipsească din arsenalul tău. Nouă ne-a plăcut modelul de mai jos, pe care îl poți adăuga în șifonierul tău, dar opțiunile sunt amețitor de multe.
Intens
Roșu este culoarea vedetă a sezonului. Fie că este vorba de nuanța macului, care să-ți aducă aminte de vara abia încheiată sau de roșu burgund, precum mustul proaspăt stors, roșu este plin de viață și sigur nu vei trece neobservată purtându-l. Îți place să întorci capetele? Combină mai multe nuanțe de roșu și admiră rezultatul. Dacă nu se numără printre culorile tale preferate, poți opta pentru piese doar cu un strop de roșu: dungi, aplicații, curele, carouri sau chiar accesorii.
Dungi
Ai senzația că nu mai vezi bine? Pregătește-te, căci dungile sunt vedete toamna aceasta și iluziile optice îți pot juca feste. Dacă nu ai deja un pulover în dungi, sezonul acesta e o ocazie bună să te împrietenești cu ele. Le vei întâlni peste tot în magazine și nu doar la pulovere. Marinărești, late, înguste, alb-negru, colorate, verticale sau orizontale, dungile sunt de efect și nu se demodează, iar dacă ești scundă, îți vor deveni aliat! Nouă ne-a plăcut modelul acesta, este o piesă esențială și ușor de asortat. Ce zici?
Nu uita, hainele în care te simți cel mai bine sunt cele ce nu se demodează niciodată!
Distracție plăcută la cumpărături!