Friptură la cuptor cu ierburi aromate, pentru o masă festivă

Friptură la cuptor cu ierburi aromate, pentru o masă festivă - travelandbeauty.ro

Nu există masă de Crăciun sau de Revelion fără o friptură delicioasă. Indiferent de tipul de carne folosit, o friptură savuroasă are mai multe secrete, pe care fiecare bucătar trebuie să le cunoască.

Câteva trucuri pentru a pregăti cea mai fragedă friptură:

Cei mai pricepuți bucătari susțin că secretul unei fripturi delicioase nu are nicio legătură cu ingredientele folosite. Totul ține de congelarea cărnii. Înghețarea cărnii provoacă, practic, expandarea și crăparea fibrelor musculare, iar acest lucru determină o frăgezime a cărnii. John Unruh, cercetător la Universitatea din Kansas, a ajuns la concluzia că cea mai bună friptură se obține congelând carnea și apoi dezghețând-o chiar înainte de preparare.

Mai mult, cercetătorii au făcut un experiment interesant: au înghețat carnea timp de două săptămâni, apoi au lăsat-o la dezghetaț timp de 24 de ore. Rezultatul? Friptura din carne congelată a ieșit mult mai fragedă și mai gustoasă decât o friptură preparată cu carne proaspătă.

Cea mai fragedă fripătură se obține atunci când bucățile de carne sunt împănate cu grăsime, întrucât acestea asigură gătirea și din interior, în timpul procesului de preparare.

De ce aveți nevoie:

câteva bucăți de carne (de porc sau de vită)

crenguțe de cimbru proaspăt

oregano verde

rămurele de rozmarin

câtiva căței de usturoi

sare, piper

50 ml vin

boia dulce

Cum se prepară:

Lăsați carnea la dezghetat, în friger, timp de cel puțin 24 de ore.

Apoi o scoateți și, înainte de preparare, mai lasați-o să „se odihnească” timp de 15 minute. În acest fel, proteina rece se va obișnui cu temperatura camerei și se va reduce riscul de a se înnegri friptura la exterior.

Așezați bucățile de carne într-un vas de sticlă termorezistentă.

Adăugați 4-5 crenguțe de cimbru proaspăt, câteva fire de oregano verde și câteva rămurele de rozmarin.

Pisați 4-5 căței de usturoi și le puneți peste carne, adăugați apoi o lingură de boia dulce.

Adăugați sare și piper, după gust și apoi apă (un pahar).

Acoperiți tava și introduceți-o în cuptor.

Lăsați friptura în cuptor, la foc potrivit, timp de aproximativ două ore.

Nu uitați să verificați permanent dacă a scăzut apa din tava.

Cu zece minute înainte de a scoate friptura din cuptor, adăugați 50 ml de vin, apoi acoperiți tava și lasați ca aroma vinului să o pătrundă.

Îndepărtați capacul și mai lăsați-o un pic în cuptor, până când carnea va căpăta o crustă ușor caramelizată.

O puteți servi chiar și rece.

Cât de bine miroase!

Incă nu există niciun comentariu
Lasă un răspuns.

Adresa ta de email nu va fi publicată.