Columbia, bine te-am regăsit!
După o săptămâna de Ecuador m-am întors din nou în Columbia, care mai are încă multe de arătat!
Prima oprire a fost în orașul San Augustin, celebru pentru statuile precolumbiene care i-au adus un loc în Patrimoniul UNESCO.
Atmosfera e foarte campestră, cu oițe dolofane care pasc molcom pe câmpie, săteni care ne salută chiar dacă nu ne cunosc și mustăcioși cu poncho și pălărie de paie care călăresc niște cai superbi.
Cafeaua începe deja să aibă gust de cafea așa că nu ratăm sansa de a o cumpără direct de la săteni boabele mult dorite, timp în care avem și ocazia de a privi și procesul de preparare.
Să vă povestesc însă despre Parcul Arheologic din San Augustin.
Încep cu lucruri practice – intrarea costă aproximativ 25 de dolari.
Aflat în regiunea cu izvoare Rio Magdalena, aceste ruine exotice sunt uluitoare.
Peste 350 de sculpturi masive ce reprezintă oameni și animale (cred că jaguari) stau mărturie caracterului războinic al acestui popor, dar totodată denotă și o forță creativă.
Totul are aici o vechime de până la 2500 de ani, acest sit fiind considerat cea mai mare necropolă din America Latină.
Și pentru că tot am pomenit de cafea mai devreme, ghiciți care e următoarea noastră oprire? Cafetera, care așa cum îi zice numele, este zona principală unde se produce cafeaua columbiană, unde presimt că ne vom face stocul de cafea pentru tot restul anului.
Călătorim alte 12 ore cu autocarul și gata, am ajuns în Zona Cafetera, care are trei regiuni mari, fiecare cu capitala ei – Armenia, Pereira și Manizales.
Le-am luat la rând, dar niciunul din aceste mari orașe nu are ceva special, așa că am ales să ne cazăm într-un sătuc tradițional, unde putem face diverse excursii prin zonă.
Locuitorilor din această regiune li se spune paisani, iar peisajul este unul de pus pe desktop: plantații de cafea, ferme cu flori, păduri și văi înverzite, sate coloniale. Ce mai, să stai aici o viață nu alta! Iar cafeaua… ah, cafeaua!
Ne-am cazat în Salento, o bijuterie de orășel colonial ce datează din 1850, cu căsuțe vesel colorate, cafenele chic și multe posibilități de excursii de o zi.
Salento este o localitate specifică regiunii de cultivare a cafelei, cu o arhitectură tradițională, numită bahareque.
Dis de dimineață ne-am dus în piață principala și am așteptat să prindem un loc în jeepul ce ne duce spre Valle Cocora, o regiune unde se află niște palmieri speciali, numiți wax palms, palmieri de ceară mai pe limba noastră.
Ei sunt copacii naționali ai Columbiei. Care sunt de altfel cei mai înalți palmieri din lume. Pot crește chiar și până la 50 de metri înălțime.
Ghidul ne spune că numele acestei regiuni provine de la o prinţesa quimbaya, fiica căpeteniei locale, Acaime, şi înseamnă „stea de apă”.
Cum spunea, aici se ajunge cu jeepul Willys. Niște jeepuri clasice care nu știu cum e posibil da încă funcționează. Acestea au fost aduse pentru prima dată în Columbia în 1946, după sfârșitul Celui de-al Doilea Război Mondial.
Armata americană a vândut jeep-uri nefolosite sau recondiționate în America Centrală, la prețuri de chilipir, după ce arsenalul militar a fost modernizat. Un număr impresionant de astfel de vehicule au fost achiziționate de către agricultorii din cadrul departamentului Quindío din vestul Columbiei.
Atunci când sunt folosite pentru transport. În ele sunt înghesuiți chiar și 15 pasageri, dintre care 4 vor rămâne mereu suspendați, în picioare. Avem noroc, nu facem parte din cei 4!
Priveliștea din valea este impresionantă. De aici putem face câteva trasee. Noi alegem să vedem valea de pe spinările unor cai. Regret și acum alegerea făcută.
Drumul era foarte accidentat iar calul, săracul, se împleticea pe o potecuță foarte îngustă, plină de pietre și bolovani. De câteva ori aceasta a mers direct prin râu și m-a udat până la genunchi. Într-un final am ajuns la o fermă de păsări colibri unde ne-am tras sufletul și am decis să continuăm pe jos.
Ceea ce am și făcut. Două ore mai târziu, eram în vârf și puteam atinge rădăcinile palmierior al căror vârf de abia îl zăream.
Ne-am descălțat și am stat pe iarbă, în timp ce soarele se juca de-a v-ați ascunselea cu norii.
Ne-am întors la fix cât să prindem fix ultimul jeep spre Salento.
