Ansamblul Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor poate fi vizitat în satul Comana din județul Giurgiu, la doar 40 km de București.
Puteți merge cu mașina personală pe drumul național DN5; pe ruta București – Jilava – 1 Decembrie – Adunații-Copăceni – Călugăreni. Dacă preferați să utilizați mijloacele de transport în comun, luați microbuzul din zona Eroii Revoluției (chiar de la ieșirea uneia dintre gurile de metrou). Biletul costă 8 lei, iar durata călătoriei este de aproximativ 45 de minute.
Microbuzul vă va lăsa în Vlad-Țepeș, comuna Comana. De acolo veți ajunge în 10 minute la Moara de hârtie, urmărind indicațiile unor plăcuțe de lemn.
Curtea Satului meșteșugarilor este împrejmuită de un mic gard de lemn. Înăuntru veți putea observa mai multe case construite în stil tradițional românesc. Fiecare căsuță găzduiește de fapt un atelier.
Veți descoperi astfel 10 ateliere creative care vă vor introduce în cel puțin unul dintre meșteșugurile cele mai practicate în vechile sate românești. Aveți de ale între țesutul la război, prelucrarea stufului și papurei, fierăria, olăritul; ceramica, dulgheria, bucătăria tradițională, moara pe piatră și brutărie; dar şi realizarea hârtiei de mână, tiparului manual şi legătoriei de carte.
Noi am participat sâmbătă la un atelier de tipar înalt, o metodă de imprimare a hârtiei cu forme de tipar în relief.
În cadrul atelierului cei care nu erau familiarizați cu subiectul, au avut parte de o scurtă introducere despre istoria tiparului; au aflat cum se tipăreau în vechime cărțile, care sunt instrumentele şi echipamentele folosite în cadrul tehnicii tiparului înalt; și mai ales, care este procesul de tipărire a unui text pe o foaie de hârtie de mână din hârtie reciclabilă.
Cei de la Moara de hârtie dețin de asemenea și o colecție impresionantă de mașini de tipar, legătorie sau imprimat folio.
La finalul atelierului, poți merge în magazinul de suveniruri; de unde poți cumpăra obiecte deosebite, care au fost create în atelierele de meșteșuguri tradiționale.
Dacă vreți să vizitați zona, aflați că în Comana se găsește de asemenea un parc natural; unde puteți observa o gamă diversă de plante, diferite tipuri de păsări, pe uscat, dar și pe apă. Aici se află rezervația științifică de ghimpe și de bujor, dar și Balta Comana, o zonă de protecție avifaunistică.
Tot în Comana mai găsiți și Mănâstirea Comana, construită în a doua jumătate a secolul al XV-lea, ctitorită de către Vlad Țepeș.
Nu uitați de parcul de aventură, destinat celor mai aventuroși!