Din Cabo de la Vela am schimbat 3 autobuze, unul la Uribia, altul la Riochara și ne-am oprit în Valledupar. Nu intenționam să rămânem aici, ci vrem să coborâm spre Baricharra și de acolo, încet, înapoi spre Bogota, pentru că deja nu mai aveam așa mult timp la dispoziție.
Din nou nu ne-a ieșit cum am plănuit inițial, și am rămas blocate 3 zile în Valledupar.
Motivul? Niște trupe de gherilă au aruncat un pod în aer așa că nu mai circulă niciun autobuz în nicio direcție până nu se liniștesc apele. Ciudat, dar nu ne este deloc teamă.
Mai mult ne enervează faptul că nu prea avem ce face pe aici și pierdem timpul aiurea.
Și nici nu nu ne place vallenato, muzica tradițională de aici, un fel de manele cu acordeon, tobe si bastoane din trestie de zahăr, cu influențe spaniole, indigene şi africane, care îmi cam zgârie timpanele.
Valledupar e orașul unde s-a născut această muzică, deci pentru ei este normal să celebreze acest lucru. În fiecare zi făceam un drum până la autogară unde aflăm același lucru – nu se știe când vor începe să circule iar autocarele.
O zi am petrecut-o pe malul râului Guatapuri și am privit cum se distrează localnicii.
Simplu – stau la bere și fac baie în râu. Evident, totul pe ritm asurzitor de vallenato.
După 3 zile cineva acolo sus s-a îndurat de noi și ne-am urcat în autobuzul care mergea spre Bucamaranga, poreclit „La Ciudad de Los Parques” (Orașul Parcurilor) și „La Ciudad Bonita de Colombia” (Orașul frumos al Columbiei).
Pentru noi a fost doar un prilej de oprire pentru a nu merge peste 12 ore cu autocarul, punctul de interes fiind de fapt Barichara.
Aflat la 118 km distanță de Bucaramanga, orășelul a primit titlul de cel mai drăgălaș sat din Columbia fiind declarat Monument Național.
Se află la concurență destul de strânsă cu Cartagena, fiind totodată cel mai bine conservat sat colonial din Columbia.
Aici, tot satul este făcut din piatră – case, biserici, străzi, totul perfect conservat ca în secolul al XVI-lea. Ne-am relaxat și am vizitat Casa de Cultură, Catedrala Inmaculada Concepción, capelele Santa Barbará și San Antonio și cimitirul, cu adevărat fabulos.
Orașul este visul oricărui fotograf, cu căsuțe vopsite în alb cu uși și ferește multicolore, clădiri în stil colonial, cafenele și vedere către munți.
De aici, mulți turiști aleg să viziteze orașul vecin San Gil, celebru pentru activități sportive precum paragliding, rapelling și rafting. Timpul a trecut plăcut dar rapid în Baricharra.
Delicatesa regiunii: furnicile cu fundul mare (hormigas culonas), care se mănâncă prăjite în ulei. Nu, n-am încercat-o.
Mai avem 3 zile până la întoarcerea în țară și încă o destinație de bifat înainte de a ajunge pe aeroportul din Bogota.
