Portugalia are câte ceva pentru oricine. Fie că e vorba de o străduță îngustă de unde răsună fado, un parc din cartierul gotic, o linie de coastă plină de faruri, un oraș medieval, un castel, un muzeu, o galerie, un vin, o prăjitură – aici chiar dacă ai vrea nu ai cum să te plictisești.
Iată locurile care au pus Portugalia în fruntea celor mai frumoase țări din Europa.
Lisabona
Lisabona are un farmec greu de egalat care te îmbie la plimbări pe străduțele înguste și întortocheate cu casele vechi decorate cu plăcuțe de faianță albă și albastră.
Aici poți alege dintr-o mulțime de baruri și restaurante de fado din cartierele Bairro Alto, Baixa și Alfama.
Sari într-un tramvai galben și explorează tot orașul!
Dintre obiectivele turistice menționabile se numără Turnul Belem și mănăstirea Dos Jeronimos; dar și Centrul Cultural Belem, Castelul São Jorge, Catedrala Santa Maria Maior, Marques do Pombal, Oceanarium Lisabona și Turnul Vasco da Gama.
Într-o zi cu soare, ia liftul Elevador de Santa Justa și admiră întreaga panoramă a orașului.
Porto
Porto, cel de-al doilea oraș că mărime al Portugaliei are atracții cât să-ți ajungă o vacantă întreagă – edificii religioase, monumente istorice, clădiri cu stiluri arhitecturale diverse, parcuri, muzee, galerii, crame și plajă.
Ia pulsul orașului acolo unde începe totul, în Praca de Liberdade, cu bulevardele sale largi, biserica și turnul baroc Torre de Clerigos.
Seara, petrece-o în Ribeira, cea mai veche și totodată cea mai frumoasă zonă a orașului. Aici poți savura un pahar de vin de Porto pe malul râului Douro de unde poți fotografia celebrul pod pe două etaje, Dom Luis I,
Sintra
Din Lisabona sunt 30 de minte de mers cu trenul și deja vezi coasta Estorilului unde se află un orășel de munte ce aparține Patrimoniului mondial UNESCO.
Atracția numărul 1 este Palacio Național de Sintra, un loc de pare desprins din basme.
Vizitează și Palacio da Pena, Castelo dos Mouros, Biserica Santa Maria, Quinta da Regaleria, Palacio de Seteais și Palacio e Parque de Montserrate, fosta reședința de vară a familiei regale portugheze.
Coasta Algarve
Dacă vânezi o vacanță cu soare și plajă atunci Portugalia are o ofertă greu de refuzat!
Coasta Algarve, una dintre cele mai căutate atracții turistice portugheze de vară.
Ai la dispoziție 155 de kilometri de plajă, să tot o alegi pe cea care îți este pe plac!
Stațiunile cele mai căutate sunt Albuferia, Villamoura, Lagos, Sagres sau Faro, toate cu plaje îmbietoare și cu condiții perfecte pentru o vacanță de care îți vei aminti tot restul vieții.
Guimarães
Pune pe lista și Guimarães, un oraș medieval, aflat la 50 km de Porto, considerat „locul unde s-a născut Portugalia’’.
Pentru o priveliște unică, ia telefericul, până în vârf de munte unde te poți relaxa la picnic și de unde poți vedea întregul oraș.
Aici poți vizita Castelul din Guimaraes, simbolul orașului, Torre de Menagem, Igreja de S.Miquel do Castelo, Palatul ducilor de Braganza, Biserica Sao Miguel do Castelo, Convento do Carmo, Casa de Sezim.
Insula Madeira
Frumoasă și sălbatica insulă Maderia, denumită și „Insula primăverii veșnice” aparține și ea de Portugalia.
În acest paradis tropical din Oceanul Atlantic nu vei găsi însă plaje, ci doar stânci abrupte de pe care te poți arunca în mare. Asta nu înseamnă că nu merită vizitată!
Estoril
La maxim 30 de minute de mers cu trenul din Lisabona ai să găsești două comori de pe Coasta Atlanticului.
Coboară mai întâi în Estoril, unde poți admira Cazinoul unde s-a filmat „În slujba majestății sale”, filmul de spionaj cu James Bond.
De aici poți face o excursie până la palatul Queluz, denumit și „Versailles-ul portughez”, sau până la Cabo de Roca, cel mai vestic punct al Europei continentale unde se află un far majestuos ce datează din 1846.
Cascais
A doua oprire de pe coasta va fi în Cascais, unde de abia găsești un colțișor să-ti pui prosopul, în timpul verii.
În Cascais ai plaje minunate dar și obiective turistice precum Farul Santa Maria, Parque Palmera, Museu do Mar, Marina sau stânca Gura Infernului.
Alentejo
În Portugalia nu ai doar stațiuni cu plaje și orașe vibrante și culturale, ci și sate unde timpul parcă s-a oprit în loc.
O regiune plină de asemenea comori este Alentejo, unde se află și orașul universitar Evora.