Bine v-am regăsit într-o nouă zi glorioasă de luni!
Cu toții ne temem de ziua asta pentru că ne amintește că weekendul e gata, că vom sta cel mai probabil închiși într-un birou, fără prea multă mișcare și cu o listă întreagă de lucruri ce trebuiesc făcute.
Eu zic să o privim prin prisma weekendului petrecut alături de cei dragi, făcând ceea ce ne place și să păstrăm cât mai mult din această amintire energizantă încât să transformăm ziua de luni, și pe cât posibil, măcar jumătate din săptămână într-o experiență frumoasă.
Ce altceva ar mai putea ajuta?
Păi, organizarea meniului pe ziua următoare sau măcar până miercuri – cei care au copii sau o familie mai numeroasă – plănuiesc oala de ciorbă, orezul cu legume sau mâncărica de cartofi încă din weekend atunci când fac cumpărăturile – astfel încât să știe ce ingrediente să ia. Însă despre cum să fim economi și cum să ne plănuim mesele, mai ales dacă facem și sport, într-o altă întâlnire. Acum mă gândesc la acea parte artistică din organizarea meniului: plating. Sau cum să așezăm lucrurile în farfurie să arate bine, să aibă gust bun în combinația pe care o facem și să ne facă poftă să o mâncăm.
Acum ceva ani, prin 2014, când am dat la Facultatea de Scenaristică de la Boston, aveam întâlniri în mediul online cu ceilalți aplicanți, studenți internaționali, pentru a ne cunoaște mai bine înainte de admiterea propriu-zisă.
Unul dintre acei canditați era de origine indiană. Îmi amintesc că am venit de la muncă într-o seară și aveam întâlnire cu el. Am aruncat repede niște mâncare în farfurie si am dat drumul la Skype.
I-am zis: „Scuză-mă, dar eu tocmai ce am venit de la muncă și mi-e foame, sper că nu te deranjează dacă mănânc cât povestim.”
Omul, într-o engleză impecabilă dar cu un accent adorabil, s-a burzuluit tot la mine: „Nu, nu, te rog mănâncă! Vorbim după!”
„Dar putem să vorbim acum, am insistat, dacă nu te deranjează, evident”.
„Pe mine nu mă deranjează, mi-a spus, dar pe tine da.”
N-am înțeles ce a vrut să spună și probabil luasem o față destul de tâmpă.
„The food nourishes the soul. Mâncarea hrănește sufletul”, mi-a spus. Atunci când mâncăm trebuie să savurăm, în liniște, alături de familie, fără alte lucruri care să ne distragă atenția. Doar tu și mâncarea. Doar așa te bucuri cu adevărat de ea, de miros, de gust, de textură. Doar așa trupul și sufletul sunt hrănite. Altfel, e doar un alt lucru steril pe care îl facem în grabă fără să îi apreciem valoarea și contribuția la sănătatea noastră.”
A închis conversația, iar eu, cu mintea mea de atunci, am luat farfuria și m-am dus la televizor. Într-o lume ideală – mi-am spus – poate aș sta la masă să mănânc, dar la cum decurg lucrurile, multi-tasking-ul devine o a doua natură inclusiv în ce privește mâncatul.
Câți dintre noi nu mâncăm la birou și mai citim un email. Sau în fața televizorului și cu ochii în telefon?
Mi-a luat ceva timp să înțeleg ce a vrut să spună. În decursul următorilor ani, mergând în vizită des la o familie de prieteni dragi, americani, am observat un alt obicei. Nu există masă pe care să nu o pregătească împreună, fiecare ajută cu ceva, mai mult sau mai puțin, mai ales la cină.
Stau unul prin preajma altui, își povestesc întîmplările de peste zi, așează masa împeună. Ce îmi place însă cel mai tare, este că mereu fac în așa fel încât masa să fie organizată, servețele, tacâmuri, lumânări pe masă. Niciodată fără lumânări.
Și da, ne uităm la câte un film sau serial în timp ce mâncăm, dar nu ne grăbim, nu povestim doar mai clarificăm pe ici pe colo cine este criminalul sau noul personaj cu nume greu de reținut.
De ce vă spun toate astea? Ca să aveți o idee de parcursul meu în materie de plating. De una singură, nu ajung să stau la masă prea des. Deși de multe ori Grasu, motanul meu mă însoțește și are scaunul lui.
Însă, indiferent de masa pe care o pregătesc, îmi fac timp să o aranjez frumos. Când eram mică, mama mi-a zis că o farfurie trebuie să aibă pe „vino-n-coa.” Să te atragă, să fie colorată și nu foarte încărcată.
Micul dejun e primul pe listă. Marchează începutul fiecărei zile și este momentul meu de liniște înaintea orcărui tumult ce poate apărea peste zi. De ce să nu îmi rezerv o jumătate de oră și să fac din el ceva deosebit?
Mă gândesc de seara ce aș vrea să mănînc încât să nu pierd timp cotrobăind prin frigider și mă apuc de pregătit.
Îmi scot ingredientele și cât timp se face omleta, tai ciupercile. Cât se fac ciupercile, pun de ceai.
Sau cât se rumenesc feliile de pâine în toaster, bag la decongelat fructele de pădure și feliez jumătate de avocado. Trebuie doar să știi ce vrei să faci.
De multe ori mi s-a spus: „Mela, nu știu cum reușești dimineața să acorzi atâta timp aranjatului mâncării în farfurie.”
Așa că am invitat la prânz câțiva prieteni și împreună am făcut toast. Nu numai că și-au dat seama cât de puțin timp ia de fapt, dar că sunt și foarte imaginativi. Tot ce trebuie este să vrea să acorde atenția cuvenită acelei felii de pâine.
Plating-ul ne dă șansa să fim creativi, să fim propriul chef. Dacă vă atrage o mâncare la restaurant pentru ca arată deosebit, cu o floare colorată, o frunză verde plasată strategic, trei feliuțe de roșii picate cu sos de soia sau o bucată de friptură cu picĂturi de sos picant lângă, de ce nu puteți face același lucru acasă, în farfuria pregătită de voi?
Era o vreme când gândeam că e o risipă să mai pun chestii prin farfurie doar să arate bine. Că am farfurii și tacâmuri „bune” și alea de zi cu zi, care dacă se sparg asta e. Ei bine, azi nu. Azi folosesc setul „de duminică” și mănânc din farfuriile alea ori de câte ori am chef. Și n-au decât să se spargă. Azi chiar folosesc picăturile de sos picant de lângă pește – „ștergând” farfuria cu o bucățică de pește sau o frunză de salată – adică exact cum mi-a zis mama că e „rușine” să fac.
Făceți-vă timp să vă bucrați cu adevărat de ceea ce puneți în farfurie. Cred că de multe ori, ne săturăm privirea tocmai în aceste momente de tihnă. Și poate, într-o mică măsură, ne săturăm și stomăcelul educându-l să aștepte și să respecte servirea mesei.
Cam cum facem când dresăm cățelul să aibă răbdare până i se dă mâncare să nu sară pe noi.
Haideți să nu sărim în farfurie, ci să ne acordăm câteva minute să o decorăm cu frumusețea interioară a fiecăruia. S-ar putea să fiți surprinși de rezultate – mai ales din partea celor mici!
O săptămână savuroasă și activă vă doresc!
