Karl Lagerfeld a fost unul dintre cei mai iconici designeri ai lumii.
Acesta a „cârmuit” casa de modă Chanel, încă din 1983, făcând de asemenea designul unor colecții pentru Fendi, sau pentru propriul său fashion brand.
Numele său real a fost Karl Otto Lagerfeldt, născut înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, în Germania. Karl și-a modificat puțin numele pentru „a suna mai comercial”
Adolescent fiind, designerul a emigrat la Paris, devenind asistentul lui Pierre Balmain.
El și-a început cariera în 1983, lucrând pentru Chanel, un an mai târziu lansându-și propriul label.
Lagerfeld a devenit cunoscut de-a lungul timpului pentru modul în care își purta purta cămașa alba cu guler înalt, mănușile fără degete, cizmele negre, sacourile negre și blugii.
În trecut, Lagerfeld a făcut tot felul de comentarii islamofobe, anti-Semite și uneori chiar misogine, putem însă să apreciem exclusiv latura estetică a acestuia și influența pe care a avut-o asupra unuia brandului Chanel, transformând casa de modă într-unul din cele mai mari nume din modă.
Astfel, în 2018, Chanel devine prima casă de modă de lux care renunță la folosiea pieilor de animale exotice precum șerpii, crocodilii, șopârlele sau pisica de mare, informează BBC News.
Adeseori pe podiumurile brandului Chanel datorită lui Karl erau recreate cadre neobișnuite, precum interiorul unui supermarket. Lumea modei își va aduce mereu aminte de ideile neobișnuite ale lui Karl, care șocau uneori.
La revedere, Karl!
Sursa imaginii principale: AFP