Cine se plimbă astăzi pe Calea Victoriei, în apropiere de Cercul Militar Național, nu are cum să nu observe Casa Capșa. A fost un renumit hotel, restaurant, cofetărie și cafenea. Un loc al boemei bucureștene, foarte cunoscut și apreciat în multe colțuri din lume. În jurul acestui spațiu s-au țesut istorii. Iar parfumul de altădată a rămas impregnat doar în fotografiile acelor vremuri.
Cum a apărut Casa Capșa, unul dintre cele mai cunoscute locuri din Europa
Casa Capșa înseamnă istorie. La sfârșitul secolului al XVII-lea, în acest loc se aflau casele și curtea boierului Radu Slătineanu.
În anul 1830, acestea au fost cumpărate de un cetățean Italian. Se numea Eronimo Momolo și era bucătarul domnului Grigorie IV Ghica. Pasiunea sa pentru bucătărie l-a făcut să transforme una dintre case într-un birt. Care a devenit în scurt timp foarte renumit pentru calitatea mâncarii italo-orientale, dar și pentru deliciile culinare pe care proprietarul le prepara.
Câțiva ani mai târziu, prin 1836, Eronimo Momolo a mai construit o sală de bal; denumită sala „Momolo” sau „Slătineanu”, unde aveau loc cele mai frumoase baluri din Capitală.
Dupa 32 de ani, în 1868, clădirea este cumpărată de frații Capșa: Constantin și Grigore. Imediat, ei deschid cofetăria „La doi frați, Constantin și Grigore Capșa”; care devine foarte cunoscută pentru ciolotata fină și prăjiturile delicioase.
În 1876 Constantin s-a retras din această asociere, rămânând numai Grigore care continuă investiția. În anul 1886, acesta deschide, alături de cofetărie, și un hotel; iar după alți cinci ani, în 1891 apare Cafeneaua „Capșa”.
Acesta reprezintă, de fapt, drumul către succes pentru că aprecierea pentru produsele Casei Capșa a dus la apariția mai multor fabrici de bomboane și ciocolată. Rând pe rând, se deschid magazine de desfacere în mai multe orașe din țară: București, Iași, Sinaia.
Totodată, începând cu anul 1869, Casa Capșa a devenit furnizor al Curții Domnești, dar și al altor case regale europene (cum ar fi cea a Serbiei ori a Bulgariei).
Datorită succesului său, Grigore Capşa era foarte cunoscut atât în București, cât și în țară, povestea sa fiind menționată în publicațiile din acele timpuri.
De exemplu, într-un articol apărut în ziarul „Adevărul” din 15 iunie 1897, se preciza:
„La rubrica «Un bucureştean pe zi» se pot citi următoarele:
„Cu cine să începem această rubrică dacă nu cu acela care este omul cel mai dulce din Bucureşti? Când zici «Capşa», îţi lasă gura apă şi parcă îţi vine imediat să o porneşti spre maiestrul cofetăriei şi al bucătăriei moderne. Să facem cunoscut pe Grigore Capşa ar fi să vorbim de biserica Zlătari sau Ateneu. El a devenit o instituţie bucureşteană, un monument… de zaharicale. Are un singur cusur: s-a apucat să facă politică conservatoare. E bine însă, căci are cu ce îndulci toate partidele”.
Unul dintre momentele de cotitură în istoria acestui loc a fost atunci când proprietarul Grigore Capșa se stinge din viață, iar Casa Capșa suferă câteva modificări.
În 1931, în urma unor probleme juridice, devine în „Comandită simplă” – o firmă condusă, pe rând, de Albert Balen. Rudolf Knapp sau Ștefan Capșa (nepotul lui Grigore Capșa).
În anul 1948, firma este naționalizată. După acest moment, Casa Capșa a avut o altă denumire: „Cofetăria și Restaurantul București”, iar hotelul s-a închis.
În 1975 clădirea a fost restaurată, iar hotelul, restaurantul, cofetăria și cafeneaua au fost redeschise, iar locul a devenit, din nou, un bun prilej de reîntâlnire al scriitorilor.
După 1990, a redevenit proprietate privată, vechiul nume i-a fost redat și a cunoscut o nouă restaurare.
De ce Casa Capșa era așa de cunoscută
Mult timp, Casa Capșa avea monopolul multor evenimente mondene: banchete, recepții, mese oficiale.
Prestigiul locului a fost dat, în principal, de metodele de preparare ale produselor de coftărie, inventive pentru acele vremuri.
Deseori, reprezentanții Casei Capșa mergeau la Paris pentru a aduce mostre din cele mai noi produse de cofetărie.
Imediat, ele erau introduse în fabricație, astfel că la Capșa apăreau mereu noutăți. De-a lungul anilor, au fost aduși mulți cofetari, bucătari și chelneri din capitala Franței, cum ar fi bucătarul șef Manchosee, cofetarul-șef Georges Leroy, Lucien Bertola – cel care a preparat prima dată la București bomboanele „truffe”.
De asemenea, la Casa Capșa a existat o regulă clară: în fiecare dimineață produsele de cofetărie din ziua precedentă erau vândute la preț redus celor care munceau acolo.
Totodată, la întâlnirile oficiale și la mesele festive date în onoarea unor personalități, exista un obicei: acela de a lansa o nouă specialitate a casei (de cofetărie sau de patiserie).
Aceste delicatese sunt, în continuare, pe piață. De exemplu, bomboanele „joffre” au fost lansate în anul 1920, cu ocazia vizitei Mareșalului Joffre.
Cine venea la Casa Capșa
De-a lungul timpului, Casa Capșa a fost frecventată de aproape toate personalitățile vremii, dar și de oaspeți din străinătate: ducele Nicolae al Serbiei cu suita, foștii suverani ai Serbiei, Milan și Natalia Obrenovici, fostul președinte al Franței, Raymond Poincare, premierul grec Eleftherios Venizelos,diplomați, actori, scriitori, oameni de stat.
Ca o curiozitate, până să înceapă primul război mondial, acest loc nu era deloc frecventat de reprezentanții boemei literare, ci era preferat de protipendadă, ultimii boieri, oameni publici și ziariști.
Cei care veneau la cafenea vorbeau despre politică sau cancanuri. Apoi a venit războiul, iar locul a devenit popota unei trupe de ofițeri bulgari.
În schimb, după cel de-al doilea război mondial, locul a început să fie frecventat de boema literară devenind, ușor-ușor, locul de întâlnire al scriitorilor, pictorilor, ziariștilor, artiștilor.
