Casa, masa și alergatul

Casa, masa și alergatul - travelandbeauty.ro

„De ce folosești prostie din aia de maioneză din comerț când pot să ți-o fac ea repede în casă și gata. De ce nu mai mănânci icre că sunt sănătoase! De ce nu mai mănânci atât de multă mâncare gătită, că aia oricum te scutește de ceva cheltuieli pentru că te ține măcar două sau trei zile.”

Foarte adevărat tot ce zice ea acolo dar, i-am făcut proba, să îi demonstrez practic, nu doar să îi justific alegerile mele de a nu face multe dintre lucrurile astea.

În ianuarie mama a fost la mine în vizită pentru câteva zile și într-o seară am făcut amândouă o salată mare cu de toate: ciuperci gratinate, zuchinni, roșii, ou fiert, ton în suc propriu – toate adunate dacă îmi amintesc bine, ajungeau la cam 200 calorii de porție. Am lăsat-o să facă maioneză cum face de obicei și i-am calculat ingredientele ca apoi să îi arăt că cele două linguri folosite ca dressing au fost aproape 120 calorii – aproximativ jumătate din valoarea calorică a întregii porții.

Am întrebat-o: „se merită mama să bagi atâtea calorii degeaba, se justifică făcutul în casă, cel puțin la faza asta?” O maioneză cu extrem de puțină proteină de la ou dar o groază de grăsime goală de la ulei. Versus o salată cu de toate, de la proteină, la low carbs, fibre și grăsime în cantitate decentă.

La câtă maioneză folosesc eu pe săptămână, o variantă din comerț cu grăsime redusă, nu numai că mă costă puțin având în vedere cât de mult timp o folosesc, dar nici nu se strică, are gust bun și cred că, odată ce nu abuzezi de ea, nu poate să fie atât de nocivă. Cred că mai nocive sunt toxinele pe care le inspir în drum spre serviciu decât cele trei sau patru lingurițe de maioneză pe care le consum pe săptămână.

 

Casa, masa și alergatul - travelandbeauty.ro

Icrele – ador icrele! Iar icrele acelea de crap sărate în cutiuța lor micuță au doar 150 de calorii. Problema cea mare este iarăși uleiul folosit să le umple și grișul – care la noi este ingredientul de bază al rețetei. Aș mânca o tonă, fără exagerare, dar din păcate mi-aș mânca toată mâncarea pe o zi într-o singură masă să zic așa. Am dat de câteva rețete de icre făcute cu pastă de avocado sau urdă slabă. O să le încerc și promit să revin cu rețeta.

Cât despre mâncarea gătită, nu o evit cu totul. Sunt mare fan supe creme, mâncare de mazăre și linte, mâncare de cartofi, dar fără afumătură. Însă le fac în cantități reduse pentru că mă plictisesc de una singură să mănânc aceleași lucruri. În plus – și sper să nu greșesc – am impresia că se pierd multe proprietăți sănătoase ale ingredientelor atunci când sunt fierte sau gătite timp îndelungat.

Și acum să revenim la subiect de fapt.

Mama pare să îmi fi înțeles explicațiile și motivele și încearcă și ea să ajusteze noile informații conform stilului său de viață (ea ține mult post, spre exemplu), gusturilor și preferințelor ei alimentare.

Nu mai trebuie să am bătălii cu ea despre consumul de dulciuri în casă. Nu mă mai surprinde neavizat cu prăjituri (deși acum rezist puțin mai bine), nu mai face icre și nu insistă să mai facă maioneză de casă când vine în vizită.

Știu că într-o familie este mult mai dificil. Trebuie să gătești de toate și cât mai diversificat, nu doar pentru cei mici, dar și pentru a acoperi preferințele celorlalți membri ai familiei.

Am trecut prin asta și nu a fost ușor, dar am reușit să păstrez un echilibru, cu toate că era nevoie de mai mult timp și ceva voință.

Dacă unul e carnivor înrăit și celălalt vegetarian, dacă cineva are un metabolism forte și bagă cartofi prăjiți zi-lumină și celălalt și-i permite de două ori pe lună, atunci va fi o provocare de zile mari. Sunt sigură că experiențele sunt vaste și mi-ar plăcea să le citesc dacă ni le împărtășiți.

Singurul sfat la care mă pot gândi este să mâncați din toate dar moderat. Și așa ajungem la ce am tot spus: moderația poate să facă diferența!

Până la următoarea întâlnire o săptămână savuroasă și activă vă doresc!

 

Sursa fotografiei principale: fisheye.ro
Incă nu există niciun comentariu
Lasă un răspuns.

Adresa ta de email nu va fi publicată.