Vara bate la ușă, și nu am vrea ca sezonul vacanțelor să vă prindă nepregătiți!
Ești în căutarea unei vacanțe la soare și mare?
Travel&Beauty are câteva idei pentru tine!
Dacă imaginea vacanței perfecte implică plaje, munți vulcanici, dune de nisip, peisaje selenare și orașe cosmopolite răspunsul e Insulele Canare!
Acestea atrag anual milioane de turiști din lumea întreagă. Aici, multe regiuni sunt Rezervații ale Biosferei din Patrimoniul UNESCO, un stimulent puternic dacă dorești natură nealterată de intervenția omului.
Insulele Canare sunt compuse din 7 insule mai mari de orgine vulcanică din Oceanul Atlantic.
Acestea sunt Tenerife, Gran Canaria, La Palma, La Gomera, El Hiero, Lanzarote și Fuerteventura și alte câteva insulițe mai mici.
Capitala acestor insule este împărțită între două orașe importante: Santa Cruz de Tenerife și Las Palmas de Gran Canaria.
Cele 7 insule se întrec în locuri destinate drumețiilor care vor satisface și cel mai pretențios aventurier.
Turiștii sunt atrași de muntele El Teide, cel de-al treilea vulcan ca înălțime din lume. Alții vin pentru Caldera del Taburiente din La Palma, cel mai mare crater din lume.
În Parcul Timanfaya din Lanzarote ai impresia că te afli pe lună! Acest lucru se datorează peisajului creat de lavă împietrită și plajele cu nisip vulcanic negru din împrejur.
Dacă eșți genul activ și petrecăreț atunci vizitează Tenerife, cea mai populară insulă din Arhipelagul Canare. Aici se află cel mai mare vârf din Spania, dar și plaje de top, păduri, vulcani și zone deșertice.
În Grand Canaria e ca și cum ai vizita mai multe țări deodată: ai mare, munte, dune de nisip și canioane.
Vizitează capitala Las Palmas, dunele Maspalomas, parcurile tematice și încearcă drumeții prin munți înalți de aproape 2.000 de metri.
Click pe numărul 2 pentru continuarea articolului
Pasionații de sporturi extreme pot vizita Fuerteventura, care se traduce prin „vânturi puternice”.
Aici se găsește cea mai mare plajă din arhipelag dar și locuri neexplorate, vulcani și regiuni deșertice, ospitalitate și diversitate culturală.
Iubitorii de natură vor fi ispitiți de către La Palma, numită și La Isla Bonita sau Insula Verde. Cei care caută liniștea în mijlocul naturii pot vizita El Hierro, poreclită Insula de la capătul lumii.
Pe insula Lanzarote ai peisaje selenare, cu cratere și conuri vulcanice, și cu cel mai mare tunel vulcanic subacvatic din lume.
Lanzarote se află în apropierea Africii și are 213 km de coastă, unde găsești plaje stâncoase și sălbatice cu nisip vulcanic.
O mare parte din insulă a fost transformată într-un muzeu în aer liber de către artistul César Manrique. Acesta a conservat bogăția insulei, combinând-o cu viziunea sa artistică unică.
La Gomera este un paradis al celor care iubesc plimbările în mijlocul naturii. Pe insulă se află masivul muntos Alto de Garajonay, dar și păduri de lauri sau tropicale, văi terasate ori cascade învolburate.
Să nu uităm de unul dintre cele mai frumoase parcuri naționale din întregul arhipelag: Parcul Național Garajonay.
Marile orașe
Descoperă și marile orașe, în special capitalele sau stațiunile elegante de pe coastă.
Vizitează Fuerteventura Coralejo, cel mai mare resort al insulei, și Betancuria, fosta capitală, ce abundă de experiențe culturale și istorice.
Santa Cruz de Tenerife este vibranta capitală a insulei Tenerife. Capitala este scena celui mai mare carnaval de pe insulă.
Aici poți vizita impresionanta clădire a Auditoriumului.
Gran Canaria se mândrește cu capitala Las Palmas, Lanzarote te așteaptă cu Puerto del Carmen, iar La Gomera, cu capitala San Sebastián.
Avalanșa de atracții îmbietoare vine însă la pachet cu un dezavantaj: e greu să te oprești asupra unei singure destinații. Un lucru e sigur- indiferent ce insulă alegi, te așteaptă o vacanță de neuitat!