Travel & Beauty

Cereri de poveste

sursa foto: This Blog

Sărbătoare împrumutată sau nu, Valentine’s Day este o ocazie minunată să ne înfrumusețăm viața cu povești de dragoste.

Am ales cele mai simpatice cereri în căsătorie făcute de celebrități. Este și modul nostru de a sărbători iubirea.

sursa foto: Pinterest

Prințul Harry și Meghan Markle

Tuturor ne plac poveștile cu prinți și prințese, nu-i așa?

Ei bine, în viața reală, prințul Harry nu și-a făcut apariția pe un cal alb. Însă asta nu înseamnă că cererea lui în căsătorie nu a fost una plină de romantism.

Actrița povestește cum prințul a îngenuncheat, însă ea nu l-a lăsat să pună întrebarea. Foarte entuziasmată, i-a sărit în brațe repetând „Pot să spun da? Pot să spun da?”

Dragostea, bat-o vina…

sursa foto: Pop Sugar

George Clooney și Amal Clooney

Răvășit de frumusețea și inteligența lui Amal, George a decis să nu rămână veșnicul burlac de la Hollywood.

La o cină pregătită chiar de el, a rugat-o să ia o brichetă dintr-un sertar pentru a aprinde lumănârile.

Surpriză! Amal a dat peste inel.

Foarte nedumerită, i l-a arătat iubitului ei. Partea amuzantă este că George avea în plan să o ceară pe o melodie aleasă de el.

Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de la cina romantică… Amal a fost atât de uimită, încât a zăbovit 20 de minute până să dea un răspuns.

În tot acest timp, actorul era în genunchi, așteptând un „Da”.

Cusut cu ață albă sau nu, merită niște puncte pentru umor, nu?

sursa foto: Pinterest

Kanye West și Kim Kardashian

Celebru pentru setea sa de atenție, Kanye s-a dat puțin peste cap pentru a o cere în căsătorie pe soția Kim.

A închiriat un stadion de baseball din San Francisco și a dus cu avionul toată familia ei acolo.

Kim a ajuns pe stadion legată la ochi. O orchestră formată din 50 de muzicieni cântând
Young and Beautiful (Lana del Rey) îi așteptau acolo.

Au asistat aproape 100 de persoane la cerere.

În genunchi, cu un inel cu diamant de 15 carate, cântărețul a pus întrebarea.

Credeați că asta e tot? Ha! N-ar fi fost Kanye dacă s-ar fi oprit aici!

Pe tabela de marcaj a apărut mesajul „Te rog, mărită-te cu mine!”

sursa foto: msn.com

Ludacris și Eudoxie Agnan

Rapperul a închiriat un avion particular pentru el și Eudoxie în decembrie 2014.

A îngenuncheat și în timp ce avionul proiecta marea întrebare pe terenul de sub ei.

Și noi care credeam că așa ceva se întâmplă numai în filme!

Bineînțeles că iubita lui a fost emoționată și a acceptat numaidecât.

sursa foto: pretenciosas.com

Seal și Heidi Klum

Chiar dacă cei doi au divorțat între timp, povestea cererii în căsătorie tot este una romantică.

Seal a dus-o cu un elicopter în Munții Stâncoși Canadieni.

Acolo, au avut la dispoziție un iglu construit special pentru această ocazie.

Heidi recunoaște că a fost foarte entuziasmată, dar și un pic speriată de solitudinea locului.

sursa foto: superbhub.com

Ben Stiller și Christine Taylor

Ai zice că inelul este ultimul lucru pe care l-ai putea uita când vrei să faci o cerere în căsătorie. Ei bine… Poate că Ben Stiller nu ar mai fi atât de amuzant dacă nu ar fi făcut-o și pe asta.

S-a dus la ea acasă și a presărat petale de trandafiri.

Când iubita s-a l-a găsit la capătul cărării de petale, Ben era în genunchi. Însă, abia atunci actorul a realizat că inelul era în altă cameră.

L-a recuperat din rucasc și a revenit cu întrebarea.

Numai un bărbat îndrăgostit poate fi atât de zăpăcit, nu?