Travel & Beauty

Charleston – principiul catharsis-ului

Am ieșit din sala cinematografică cu o serie de sentimente contradictorii după ce am urmărit lungmetrajul lui Andrei Crețulescu.

Ce ne-a făcut să ne cumpărăm un bilet la cinema? Premiile, desigur! Dar și recenziile online. Până la urmă însă, de gustibus non disputandumm. 

Filmul a avut premiera în cadrul competiţiei oficiale a Festivalului de Film de la Locarno din 2017. Producția a fost premiată la festivalurile internaționale de film din Minsk, Listopad, și din Uruguay, având proiecții sold-out în mai multe mari orașe ale lumii, printre care, desigur…Minsk și Uruguay.

Distribuția de asemenea este una care atrage publicul. Veți putea regăsi o serie de „fețe cunoscute” ale serialului „Umbre” (Serban Pavlu, Andreea Vasile, Sergiu Costache), dar și alți actori cunoscuți precum: Ana Ularu, Dorian Boguţă, Gabriela Popescu, Adrian Titieni, Gavril Pătru, Gheorghe Ifrim, Lucian Ifrim, Claudiu Dumitru, Letiţia Vlădescu, Vlad Galer şi Alina Berzunţeanu.

Subiectul de asemenea este unul care trezește interesul: un proaspăt văduv (Șerban Pavlu) primește o vizită neobișnuită, chiar cu ocazia aniversării sale, care are loc la doar câteva zile după moartea soției (Ana Ularu).

Un tânăr apare neinvitat la ușa casei sale și îi mărturisește că în ultimele cinci luni a fost amantul soției sale decedate, Ioana.

Ceea ce urmează este o experiență purificatoare pentru cele două personaje antitetice. Nu am vrea însă să vă mărturisim mai mult din desfășurarea acțiunii.

Soundtrack-ul filmului este încântător și de multe ori joacă rolul unui magician care reușește să hipnotizeze spectatorul pentru a-l face pe acesta atent în fața ecranului nemișcător.

Bucureștenii sau cei care sunt familiari zonei Pieței Romane vor regăsi în film cadre filmate pe străduțele centrale sau clădiri îndelung admirate prin periplurile lor stradale.

Un alt lucru care iese în evidență este o bucată de divertisment muzical care intercalează cu acțiunea filmului. Mai exact un dans „purificator” executat de cei doi protagoniști.

Văduvul și amantul trăiesc sentimente de maximă intensitate, uneori însă prezentate într-o formă clișeică, pe care nu știi dacă să o iubești sau să o urăști.

Finalul este în coadă de pește și ne face să ne punem întrebări despre prietenie, dragoste și norme sociale.