Travel & Beauty

Chef Paula Patz – Ce știi despre mâncarea ta

Paula Patz este bucătar, călător și activist.

Alături de Paula, Travel&Beauty inițiază o serie de articole de cultivare culinară:

Fie că mănânci un mușchi de vită medium rare sau o salată, tot ce ai în farfurie are un traseu.

De la crescător, la culegător, la furnizor și până la cel ce o prepară, chiar dacă acela ești tu.

Avem posibilitatea să mâncăm orice, oricând.

Sună bine, sună a festin din poveștile cu 3 zile și 3 nopți de sărbătoare.

Cât ești de cerebral în alegerile pe care le faci se reflectă în tot ceea ceea ce ești, nu doar în meniul cu care te delectezi.

Capitalismul și globalizarea aduc argumente pro și contra vieții pe care o avem, însă alegerea tipului de viață îți aparține în totalitate.

Zmeura vine din Maroc – adică de la 4.300 km depărtare. Sezonul în România e din iunie până toamna târziu.

Murele provin din Guatemala – aflată la o distanță de 10.500 km. Sezonul în România e din iulie până în septembrie.

Usturoiul vine din China – la 6.500 km depărtare. Usturoiul de Copălău (jud. Botoșani) este încet-încet uitat, pe piața din România acesta fiind disponibil mai puțin de 10% din producția internă.

Din fericire, supermarketurile oferă acum și secția produselor românești, iar restaurantele fac un pas înțelept dând o mână de ajutor producătorilor locali, trendul farm to table (de la ferma la masă) fiind una dintre metode care promovează și susțin consumul alimentelor locale.

Tu ce știi despre mâncarea ta?

Foto: Simon Blackley/Flickr