Două zile în Medellin ar fi fost de ajuns. Noi am stat însă cinci zile în acest „Miami” sufocant. Time to move on.
Bilele albe au fost plimbarea prin Comuna 13, fosta favelă reabilitată și excursia la Guatape, unde se află un peisaj incredibil.
Cu toate că e cotat mai bine decât Bogota, Medellin pare o Piață Obor imensă, poluată și extrem de zgomotoasă, cu aproximativ 2,5 milioane de locuitori.
Noroc cu statuile lui Botero, împrăștiate prin tot orașul, care te fac să zâmbești instant.
Ne-am rezervat cazarea pe AirBnb.
Pe site scria că apartamentul e fix lângă metroul care unește întreg oraș și că poți ajunge relativ repede și ușor în centru. Ne lua de fapt vreo 30 de minute să ajungem la o stație de metro. După 3 zile de abia am descoperit că nici măcar nu suntem cazate în Medellin. Ci într-un orășel din apropiere numit Itaguey, un fel de comuna Voluntari de la noi.
Aha, deci așa se explică lipsa turiștilor din zonă și întrebările celor de la magazinul de unde ne aprovizionam seară cu apă și fructe. Voi scrie un review pe AirBnb, să știe și alții, să nu ia această țeapă cu acest apartament „central”.
Majoritatea columbienilor, exceptându-i cei care locuiesc în capitală, pretind că Medellin e un oraș mult mai frumos decât Bogota și că acesta ar trebui să fie capitala țării. Mie nu mi s-a părut atât de spectaculos.
Poreclit Orașul primăverii eterne (cred că există cel puțin încă 3 orașe cu care împarte titlul asta), Medellin are un sistem de transport foarte bine pus la punct, fiind singurul oraș din Columbia care deține un metrou. În zonele mai deluroase, orașul e unit printr-o rețea de teleferice, care ține tot de metrou.
Prima zi am petrecut-o ca turistul clasic, bifând punctele de interes precum Plaza Botero. Acolo unde se află 23 de sculpturi din bronz realizate de maestrul Botero.
Chiar lângă piață, într-o superbă clădire Art Deco se află Museo de Antioquia. Al doilea ca vechime după Muzeul Național din Bogota. Înăuntru este expusă o colecție impresionantă de artă precolumbiană, coloniala și modernă.
Aici poți admira printre altele și celebrul tablou al lui Botero- Death of Pablo Escobar, realizat în 1999. Acum că am deschis cutia Pandorei, trebuie să continui în acesta direcție.
În Medellin e o nebunie legată de Regele Cocainei, Pablo Escobar.
Columbienii nici nu vor să-i pronunțe numele, în schimb, turiștii vin să-i calce pe urme, să afle tot ce se poate legat de viața infamă a acestuia.
Mulți localnici profită însă de pe urma lui Pablo. Se fac o mulțime de tururi de tipul NARCOS (inspirate după celebrul serial) și altele spre Hacienda Napoles, o fermă uriașă transformată de Escobar într-o grădina zoologică și parc de distracții personal, acum abandonată. Și asta nu e tot. Se vizitează casa acestuia, birourile și, cireașa pe de tort, cartierul în care a fost împușcat.
