Travel & Beauty

Cum arată ținuta office în 2018?

Cum arată ținuta office în 2018? Probabil că toate doamnele și domnișoarele care lucrează în bănci, companii multinaționale ori au alte joburi care impun acest stil vestimentar sunt nerăbdătoare să afle recomandările venite din partea creatorilor de modă.

„Inspirație” – acesta este cuvântul care definește cel mai bine stilul office din 2018. Mai mult, designerii spun că sobrietatea de la birou ar trebui „îndulcită” cu un aer tineresc, care să transforme întreaga ținută într-un look proaspăt, indiferent de anotimp.

Stilul office, oricât de liber ar fi interpretat in zilele noastre, presupune în primul rând sobrietate și, în consecință, trebuie abordat ca atare.

Colecția Max Mara, destinată primăverii lui 2018, sursa foto: Pinterest

Alegeți sacouri cu personalitate!

Renunțați la clasica combinație între culorile alb și negru și optați pentru un sacou colorat. Acesta poate fi combinat cu o fustă creion sau cu pantaloni drepți (largi ori pană), eventual de culoare neagră.

Puteți fi mai îndrăznețe și să alegeți un costum în culorile vedetă ale anului 2018: violetul, lavanda. Aceste culori i-au luat locul „rozului milenar” al anului trecut.

Marile case de modă au ales violetul drept culoarea anului 2018 pentru că simbolizează lupta, puterea şi originalitatea, iar aceasta este atitudinea pe care oamenii trebuie să o aibă în acest an, inclusiv în cadrul companiei în care lucrați.

De asemenea, stiliștii recomadă pentru acest an sacouri în carouri.

De altfel, carourile nu ar trebui să lipsească din garderoba niciunei femei, pentru că nu se demodează niciodată. Sunt un imprimeu atemporal și de bază (ca și dungile).

Atenție cum asortați sacourile în carouri: dacă alegeți un model alb și negru, trebuie să îl combinați cu haine în aceleași culori.

 

Dacă sacoul este maro, trebuie să aveți în vedere mai multe combinații – mustar, tonuri portocalii sau galbene. În situația în care alegeți și un sacou în carouri, dar în tonuri îndrăznețe, combinati-l cu haine simple.

 

Rochii cambrate, care evidențiază silueta

Rochie pencil cu mâneci bufante, sursa foto: Glam Radar

În materii de rochii, designerii pun accent, în 2018, pe două tendințe principale: confortul și naturaletea, care aduc un plus de grație și feminitate.

Revin detaliile care au fost în vogă în anii ’50 sau ’80 care sugerează un look de lady – bluze și rochii cu fundă la gât (pussy bow), ideale pentru o zi petrecută la birou.

Regulile stilului office țin cont de un aspect deloc de neglijat în privința rochiei: lungimea. Clasica genului este midi.

În cazul în care sileta vă permite, alegeți un model de rochie care să urmărească linia corpului, care să vă confere un aer sexy și feminin.

Puteți alege clasica rochie neagră, pe care o puteți accesoriza adecvat, cu bijuterii sau chiar o eșarfă. În acest fel, îi conferiți ținutei o notă veselă, care vă poate scoate din anonimat. De asemenea, puteți opta și pentru culori vii, care se potrivesc ținutei office atunci când croiala este una simplă și elegantă.

Totuși, stiliștii au găsit câteva artificii: de exemplu, o rochie creion capăta un aspect cu totul diferit dacă se va adauga puțin volum la umeri.

De asemenea, anul 2018 este anul volanelor, iar o manșetă de timp volan vă păstrează în trend. În acest an, mânecile bufante arată mai degraba ca un mix intre influentele perioadei victoriene și stilul anilor ’80-’90.

Un alt tip de rochie cu care nu veți da greș este rochia de tip sarafan.

Este genul de rochie foarte versatilă, pe care o puteți conbina fie cu o helancă, fie cu o cămașă de mătase ori pulovere tricotate cu ață subtire.

Atunci cand alegeti nuanta sarafanului, folositi la maxim imprimeurile geometrice. În 2018, la modă sunt și rochiile cămașă, care pot fi purtate sub un sacou lung, model oversize, în stil masculin.

Pantaloni drepți și largi, alături de o bluză albă cu volane, sursa foto:Net-a-Porter

Cămașa alba clasică, mereu în trend

Ținuta office nu mai este deloc ternă și lipsită de personalitate dacă optați pentru cămașa albă, feminină, cu fundă ori cu volane la mâneci.

Puteți alege mătase, care conferă întotdeauna un aer diafan ținutei. Cămașa albă poate fi asortată foarte ușor – alegeți o fustă midi uni, în carouri ori cu imprimeuri florale și veți obține în acest fel o ținută ultra stylish. Cu siguranță, nu veți da greș!

De asemenea, puteți alege o cămasă cu buline. Este important să o asortați cu o fustă creion sau cu o pereche de pantaloni clasici, uni.

Probabil cea mai elegantă cămașă office este cea retro, cu fundă la gât. Gulerul eșarfă poate fi purtat atât în funda, cât și ca un guler sau o cravată.

Pantalonii office în trend sunt cei conici sau largi

Clasica pereche de pantaloni office drepți ar putea deveni istorie, dacă privim cu atenție recentele colecții prezentate de marii creatori.

Designerii consideră că acesția pot fi înlocuiți cu succes de pantalonii mai largi, evazați, care conferă un plus de personalitate.

Pe de altă parte, nu renunțați la pantalonii conici! Optați pentru un model negru, gri, bleumarin, chiar si cu dungi, cu siguranță nu veți da greș.

Indiferent ce ținută alegeți pentru o zi petrecută la birou, puneți accent pe inventivitate. În acest fel, ținuta office nu o să vi se pară o corvoadă sau o uniformă pe care sunteți obligate să o purtați în fiecare zi.