Travel & Beauty

De ce merită să te apuci de ZUMBA?

sursa foto: Pinterest

Iubești muzica, dansul și sportul?

Vrei să ai o minte sănătoasă într-un corp sănătos și un tonus de invidiat?

Atunci Zumba e pentru tine!

Iată câteva motive să te apuci chiar mâine de acest sport!

Zumba este un trend relativ nou în materie de fitness, devenit popular în Statele Unite.

Succesul lui a continuat în toată lumea și a ajuns și la noi, în România.

Zumba este un program fitness de intensitate crescută, care provoacă orice pasionat al claselor de tonifiere și cardio.

Termenul „zumba” este de proveniență spaniolă și reprezintă o activitate cu o mișcare rapidă și distractivă în același timp.

Ca tehnică de fitness, Zumba a fost inventată în 1986 de către instructorul de aerobic Alberto „Beto” Perez din Columbia.

Slăbești și te distrezi în același timp

Zumba este un antrenament atât pentru corp, cât și pentru suflet.

Dacă te confrunți cu situații stresante atunci află că te poți elibera de stres prin dans.

În timp ce lucrezi fiecare parte a corpului, mintea ta nu se va concentra asupra problemelor pe care le ai. Este ca și cum ai merge la o petrecere dar în același timp faci și sport într-un mediu sănătos.

sursa foto: Pinterest

Beneficii atât din punct de vedere fizic, cât și la nivel mental

Zumba face ca muzica să fie la fel de importantă precum planul de exerciții.

Dansezi, te distrezi și scapi de kilogramele în plus! Ca idee, într-o oră de Zumba poți arde mai mult de 800 de calorii!

Siluetă armonioasă

Programul se axează pe exerciţii a căror frecvenţă facilitează dezvoltarea unei siluete armonioase și un corp feminin.

În plus, întăreşte şi tonifiază musculatura, fără să câştigi în masă musculară.

Exercițiile nu sunt complicate

Fii fără grijă, oricine poate face ZUMBA!

Exerciţiile de ZUMBA sunt recomandate tuturor, indiferent de nivelul de antrenament, sex, greutate sau vârstă.

Excepţie fac persoanele care au suferit o intervenţie chirurgicală recentă sau cei cu boli cardiovasculare, altfel este un sport de succes cu practicanți în toată lumea.

Zumba nu este doar un trend, ci un adevărat stil de viaţă! Asta, evident, pentru cine îl practică regulat și nu doar o dată pe lună sau când își mai amintește.

Zumba este un brand popular în toată lumea și are deja o linie vestimentară, o platformă muzicală și chiar și jocuri video.

sursa foto: Pinterest

Tu ce mai aștepți? Află care e sala cea mai apropiată de casă, contactează un instructor acreditat şi începe un nou stil de viaţă!

ZUMBA = FUN!