Județul Alba situat în regiunea Transilvania, ale cărui principale orașe sunt Alba Iulia, Aiud, Sebeș şi Blaj este destinația în care cadrul natural paradiziac se împletește armonios cu cel istoric şi cultural.
Iată ce poți vizita dacă ajungi în județului Alba
– Oraș cu rezonanţă istorică, Alba Iulia, reședința județului deține un număr important de obiective turistice demne de toată atenția. Cetatea Alba Carolina, simbol al orașului este un fort în formă de stea care înglobează între zidurile sale groase șapte bastioane. Cele șase porți ale cetății, construite în stil baroc impresionează prin frumusețea decorațiunilor (basoreliefuri care înfățișează figuri şi scene mitologice). În Cetate ai ocazia să vezi edificii precum: Catedrala Catolică, Catedrala Reîntregirii, Sala Unirii, Palatul Apor, Palatul Princiar, Biblioteca Batthyaneum sau Celula lui Horea, Cloșca şi Crișan, precum şi Obeliscul ridicat în cinstea acestora.
– Aproape de Blaj, în localitatea Cetatea de Baltă, poate fi vizitat la cerere Castelul Bethlen Haller. Este construit în stil francez, fără curte interioară, prevăzut cu patru turnuri circulare şi un altul pe o faţă laterală.
– Clădirile medievale din Abrud, Cetatea din Aiud sau Cetatea Sebeșului sunt alte obiective de mare însemnătate din județul Alba.
– O altă zonă din județ care trebuie neapărat explorată este Roșia Montană. Ai ocazia să vezi aici Muzeul Mineritului şi fostele galerii romane.
Pe lângă obiectivele antropice, județul Alba se remarcă şi prin obiectivele naturale pe care le deține.
– La câțiva kilometri de orașul Sebeș se găsește rezervația naturală Râpa Roșie, un monument de interes național prin faptul că apele de șiroire au săpat cute adânci, dând naștere unor superbe coloane numite „piramide coafate”.
– Stațiunea Arieșeni din Parcul Natural Apuseni şi împrejurimile acesteia abundă în atracții turistice.
– Peștera Scărișoara, situată pe Valea Arieșului Mare, găzduiește cel mai mare ghețar subteran de la noi din ţară.
– Tot în zona Arieșeni, Cascada Vârciorog uimește prin spectacolul căderii de apă de la poalele Vârfului Piatra Grăitoare.
– Groapa Ruginoasa, din apropiere de Arieșeni, este un fenomen unic în ţară, o cavitate imensă săpată de ape în gresii roșii, violacee şi gălbui.
– Cheile Ordâncuşii sunt o rezervație complexă şi una dintre cele mai înguste chei din ţară (între 4 şi 6 m), cu o lungime de 4 km şi un peisaj natural deosebit.
– Dacă te afli în Alba, aventurează-te şi pe Cheile Râmețului, arie protejată din Munții Trascău, ce prezintă diverse forme carstice (doline, peșteri, masive, creste). Tot în Munții Trascău o priveliște deosebită îți oferă Poiana Inimii.
– Rîmeţea adăpostește un sit arhitectonic roman şi o serie de vestigii ale unei fortificații medievale.
– Comuna Albac este un punct de plecare ideal către drumeții spre Peștera Urșilor sau Muntele Găina, locuri care nu trebuie ocolite dacă ajungi în această parte a Transilvaniei.
Planifică-ţi o călătorie în județul Alba şi cu siguranță nu vei regreta.