Descoperă județul Cluj

Cele mai vizitate 5 obiective turistice din România - travelandbeauty.ro

Județul Cluj se află în partea central-vestică a României, un sfert din suprafaţa acestuia fiind una muntoasă, ocupată de Munții Apuseni.

Reședința de județ este municipiul Cluj–Napoca, un important centru de atracție turistică, atât datorită obiectivelor ce aparțin trecutului istoric, cât şi bogatei activități cultural- științifice favorizată de inestimabilele valori deținute în instituții de rezonanţă națională.

Turda, Dej sau Câmpia Turzii sunt alte câteva orașe din județ, care îşi întâmpină vizitatorii cu o multitudine de obiective turistice.

Pregăteşte-te să cunoști obiectivele județului în câteva zile în care vei avea parte de experiențe de neuitat.

– Orașul Cluj are în structura sa trei mari piețe, ce formează un triunghi: Piața Unirii, Piața Mihai Viteazu şi Piața Avram Iancu (unde astăzi se află Catedrala Ortodoxă şi Opera). Piața Mihai Viteazu este una dintre principalele piețe ale orașului, în centrul căreia se afla statuia lui Mihai Viteazu şi de unde poți admira arhitectura palatelor Széky şi Berde. O plimbare prin toate aceste trei piețe încântă orice turist care ajunge in Cluj.

Clujul se numără printre orașele cele mai active în sfera culturală, având un patrimoniu valoros, o veche reputație în domeniul învățământului şi culturii, prin instituții de prestigiu precum Universitatea „Babeș Bolyai”, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Teatrul Naţional „Lucian Blaga”, Opera Naționala Română Cluj-Napoca, Filarmonica de Stat Transilvania.

De mare interes turistic în Cluj sunt Muzeul de Artă, al doilea din ţară ca zestre de artă românească, dar şi străină, Colecția de istorie a Farmaciei sau Muzeul de mineralogie. De asemenea, Casa Matei Corvin este un monument istoric de marcă al Clujului.

Între  zidurile de apărare ale Cetăţii Clujului găsești fragmente  de fortificație care şi-au păstrat până azi forma originală (Turnul Pompierilor şi Bastionul Croitorilor).

Dacă te afli în Cluj, nu trebuie să ratezi Grădina Botanică „Alexandru Borza”- una dintre cele mai cunoscute şi mai bine organizate din sud-estul Europei (deține peste 10000 de specii de plante). O plimbare prin această grădină te destinde.

– Te poți teleporta în secolul al XVI-lea dacă ajungi la Castelul Banffy din comuna Bonțida, aflată la 30 de km de Cluj-Napoca. Palatul a fost construit de cea mai mare familie de aristocrați din Ardeal, familia Banffy. În perioada postcomunistă a fost restaurat sub înaltul patronaj al prinţului Charles de Wales.

Laguna Albastră, aflată la 30 de km de Cluj, în comuna Aghireșu, este unul dintre cele mai spectaculoase lacuri naturale din ţară. Lacul s-a format pe locul unei cariere de nisip,  o fostă mină de caolin (argilă albă). Culoarea dată de existenţa pe fundul lacului a reziduurilor  de caolin este una fascinantă.

– În municipiile Dej şi Turda, bisericile în stil gotic din secolele XIV-XVI aflate în piețele centrale, constituie importante puncte de atracție turistică.

Salina Turda este celebră în localitatea Turda. Ea te încântă cu o serie de cascade împietrite de sare de un alb imaculat, „draperii şi valuri de sare fină”, ghirlande de stalactite sau mici lacuri subterane, adevărate crescătorii de cristale cubice perfecte. Tot aici, vei vedea mina Rudolf (o sală de extracție trapezoidală, transformată în sală de tratament), mina Terezia (o mină clopot cu o adâncime de 90 m) sau mașina de extracție numită Crivac, construită din lemn de brad.

Cheile Turzii şi Cheile Turenilor aflate la mica distanţă de Turda sunt rezervații naturale de tip mixt. Astfel, ai posibilitatea sa întâlnești la tot pasul bariere calcaroase, cascade, pârâuri sau peșteri.

Cascada Vălul Miresei din zona Răchiţele oferă o priveliște splendidă. Este o cascadă în două trepte, cea mai reprezentativă din Munții Apuseni.

Județul Cluj are un potențial turistic ridicat şi datorită posibilității de practicare a diverselor activități de agrement: drumeții, alpinism, sporturi de iarnă şi de vară, tratament balnear etc.

Băișoara este zona ce se remarcă prin peisaje de o excepțională frumusețe, ce poate fi explorată vara de amatorii de drumeții şi iarna de iubitorii de schi.

Pârtiile de schi Arena din Feleacul, Slalom şi Pârtia Mare din Băișoara îşi așteaptă în fiecare iarnă vizitatorii.

Toate aceste atracții turistice ale județului Cluj îl califică drept o destinație ideală întrucât oferă multiple posibilităţi de petrecere a timpului liber.

 

Incă nu există niciun comentariu
Lasă un răspuns.

Adresa ta de email nu va fi publicată.