Fluorul este un mineral destul de răspândit în natură, fiind prezent în unele surse de apă sau de hrană. În organism, există sub forma fluorurii de calciu, o componentă de bază a țesuturilor, implicată în formarea cartilagiilor, oaselor și dinților. De altfel, circa jumătate dintre fluorurile ingerate de om sunt preluate de ţesuturile calcificate.
Efectele pozitive ale fluorului
În ceea ce privește rolurile sale în corpul uman, cel mai important este faptul că acesta contribuie la formarea unei dentiţii sănătoase şi rezistente şi protejează împotriva cariilor. Alături de calciu, în dozele optime, fluorul îndeplineşte cu succes această misiune.
Astfel, se consideră că, la copii, aportul corespunzător de fluor este crucial în perioada mineralizării dinţilor, dar şi în perioada ce precede erupţia dentară. După erupţia dinţilor, dar şi ulterior, în perioada adultă, aplicaţiile locale cu fluor la nivel bucal exercită un puternic efect cariostatic prin: diminuarea aderenţei microbiene, reducerea dezvoltării de microorganisme acidogene şi remineralizarea microleziunilor produse de placa bacteriană de la suprafaţa smalţului.
Alte roluri secundare îndeplinite de fluor ţin de asimilarea fierului, creşterea unghiilor şi a părului, metabolizarea unor elemente ca fosforul şi calciul sau sprjinirea procesului de hemostază.
Tipuri de tratamente cu fluor
Este de notorietate faptul că majoritatea pastelor de dinți și a apelor de gură conțin fluorură de sodiu. Astfel, prin curăţarea zilnică a dinţilor şi a cavităţii bucale, are loc una dintre cele mai la îndemână modalităţi de fluorizare locală. În cazul în care se doreşte o fluorizare profesională, aceasta poate fi realizată de medicul stomatolog, prin aplicarea locală de fluorură de sodiu de 2%, de câteva ori pe an sau prin folosirea unor diverse geluri sau lacuri cu concentraţie mai mare de fluor, care pot reduce cu până la 40% procesele carioase.
Pe de altă parte, suplimentarea aportului de fluor se mai poate face cu ajutorul comprimatelor de fluor. În ultimii ani, această variantă este tot mai puţin practicată, fiind recomandată doar în cazuri speciale, din cauza pericolului acumulării excesive a fluorului în corp şi a riscurilor asociate acestuia.
Pericolele excesului de fluor
Deşi efectele sale pozitive asupra dentiţiei sunt certe, fluorul poate deveni toxic şi chiar letal, în cazul în care ajunge să se acumuleze în organism în cantităţi mai mari decât cele considerate sigure. Riscul cel mai mare este la copiii mici, ţesuturile dure ale acestora reţinând peste 90% din cantitatea de fluor ingerată. La copiii mai mari şi la adolescenţi procentul scade spre 50%, iar, pe măsură ce se înaintează în vârstă, de obicei, se realizează un echilibru între fluorul ingerat şi cel eliminat.
Zilnic, prin intermediul alimentaţiei şi prin consumul de apă, în organismul uman ajunge o cantitate mai mare sau mai mică de fluor. În afară de apă care aduce cel mai mare aport de fluor (respectiv circa 2/3 din necesar), acest element chimic se regăseşte în alimente precum peştele oceanic, carnea de vită şi de porc, frunzele de ceai negru, unele lactate, cereale sau fructe etc. Excesul de fluor pe cale alimentară este considerat destul de rar şi se produce, cel mai adesea, pe fondul unei concentrații prea mari de fluor în apa potabilă.
Riscurile acumulării unui nivel prea ridicat al acestui mineral în corp pot creşte mai degrabă ca urmare a folosirii pe scară tot mai largă a produselor cu conţinut de fluor.
Unul dintre cele mai întâlnite efecte negative ale excesului de fluor este fluoroza dentară, manifestată prin pătarea dinţilor. În formele mai grave de fluoroză se poate ajunge la procese de distrofie sau chiar la pierderi ale smalţului.
În afară de problemele de la nivelul danturii, intoxicaţia cu fluor poate avea consecinţe dramatice asupra scheletului osos şi aparatului locomotor. Toxicitatea fluorului este legată, de asemenea, de dereglări ale funcţiilor glandelor tiroidă şi paratiroidă şi ale metabolismului glucidelor şi lipidelor. Excesul de fluor mai este responsabil de pierderea magneziului din organism, reducerea secreției de melatonină sau calcifierea glandei pineale. Unele studii indică şi o predispoziţie la neoplasm gastric şi afecţiuni renale, în cazul unui nivel ridicat de fluor.
Rezumând, în doze optime, acest element chimic este un aliat al organismului, în timp ce un aport exagerat de fluor are efecte nocive care ameninţă însăşi viaţa.