Travel & Beauty

Inamicii zâmbetului perfect

sursa foto: theodysseyonline.com

De la vârste fragede ni se tot spune să nu mâncăm dulciuri pentru că vom face carii. De aici până la a ne simți vinovați de fiecare dată când mâncăm dulce, nu e decât un pas.

Dar dacă ți-aș spune că nu dulciurile sunt inamicul numărul unu al dinților albi? Hai să-ți prezentăm o listă de alimente ce constituie inamicii zâmbetului tău perfect.

Nu zahărul în sine este cel care atacă dinții. El este doar sursa de hrană a bacteriilor prezente în gura oricăruia dintre noi. După masă, bacteriile excretă acid, care duce la slăbirea smalțului și implicit apariția cariilor.

Așadar, orice hrănește bacteriile este o sursă indirectă de carii. Pentru asta, trebuie să fii atentă la:

sursa foto: Pinterest

1. Grepfrut

Este unul dintre cele mai acide citrice.

Chiar dacă ți se pare o idee bună pentru a slăbi, poate fi foarte dăunător pentru dinții tăi.

Acidul din fruct „dizolvă” calciul din dinți.

Oricând consumi citrice te expui riscului de sensibilizare a dinților.

sursa foto: redbookmag.com

2. Cafea

Dacă ai obiceiul de a „trage” de o cană de cafea pe durata întregii zile, avem vești proaste pentru tine.

Nu doar că acidul tanic din cafea duce la apariția petelor pe dinți, dar atacă și smalțul dinților.

Nici dacă bei ceai verde sau negru nu scapi de acest avertisment!

Ai ceva mai multe șanse să scapi de neplăceri folosind un pai.

sursa foto: Pinterest

3. Fructe uscate

Dat fiind că apa din ele a fost evaporată, zahărul vine sub formă concentrată.

Știi textura aia gumată, care îți place așa mult la fructele deshidratate?

Chiar ea este cea care face ca zahărul să rămână lipit de dinți mai mult timp.

Dinții tăi devin atunci un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor.

sursa foto: sarahmcgill.squarespace.com

4. Dropsuri

Fie că e vorba de cele dulci sau de cele pentru tuse, ambele conțin la fel de mult zahăr.

Iar unde este zahăr, apar și carii.

Recomandarea farmaciștilor este să nu ne spălăm pe dinți după administrarea dropsurilor pentru dureri de gât.

Însă nu ne spune nimeni că asta implică riscuri sporite de a face carii.

sursa foto: Pinterest

5. Sărățele

Știu! Dulce nu, acru nu, acum nici sărat nu mai am voie?!

Din cauza conținutului ridicat de amidon, sărățelele fermentează și devin o sursă foarte bogată de hrană pentru bacterii.

Așadar, festin pentru ele, pete pentru dinții noștri. Și știi senzația aia când îți rămân resturi printre dinți? Cel mai scurt drum către carii! Scoate periuța și faceți loc! Avem niște dinți de spălat!

Lista de mai sus nu este una de interdicții, cât un indicator al alimentelor cu care să nu exagerăm. Le poți consuma în cantități mai reduse sau spală-te pe dinți de fiecare dată după ce le consumi. Soluția nu este să mănânci cu vină, ci cu măsură (și periuța de dinți la purtător).

 

 

Smile, sursa foto: theodysseyonline.com