Travel & Beauty

Ingrediente cosmetice cu o reputație îndoielnică

Ingrediente toxice ale produselor cosmetice - revista Travel&Beauty.ro

Ne dorim să ne simțim și să arătăm bine în pielea noastră, așa că de multe ori apelăm la o multitudine de produse de îngrijire personală și cosmetice, care ne promit tot ce ne dorim: estomparea ridurilor, „ștergerea” cearcănelor, o piele mai catifelată și cine știe ce alte minuni.

Să nu ne grăbim să credem promisiunile exagerate, dar să fim la fel de sceptice și când vine vorba de acuzațiile aduse anumitor ingrediente din produsele noastre cosmetice.

Iată o scurtă listă cu ingrediente suspectate că nu ar fi tocmai benefice organismului nostru.

 Parabeni

Îi întâlnim peste tot: șampoane, deodorante, produse de machiaj sau de curățare a tenului. Toată lumea a auzit de ei și mai nou, vedem un val de produse marcate „fără parabeni” sau „paraben free”, ceea ce ne dă de înțeles că parabenii nu sunt tocmai benefici. Cel puțin nu pentru organismul uman. Aceștia sunt folosiți pentru a preveni mucegăirea sau înmulțirea bacteriilor în produsele cosmetice și de îngrijire personală. Sunt asociați cu riscul de cancer pentru că au fost găsite concentrații mari de parabeni în tumori canceroase prelevate de la sân, dar nu s-a dovedit clar că aceștia ar fi cauza cancerului. Ceea ce este totuși adevărat, este că unele persoane pot fi alergice la parabeni. De aceea, precauția și auto-observația sunt cele mai bune ingrediente în găsirea produsului potrivit propriei persoane.

 Aluminiu

Cel mai des întâlnit în deodorante și antiperspirante. Se spune că este un ingredient periculos, compușii pe bază de aluminiu creând un strat care blochează glandele sudoripare, obligând astfel toxinele să rămână în organism. Într-adevăr, cancerul de sân apare în foarte multe cazuri în zona superioară a sânului, unde aplicăm deodorantul. Studii din anii ‘90 transmit că aceste substanțe prezente în antiperspirante ar interfera cu acțiunea estrogenului, hormon care influențează creșterea celulelor de cancer de sân. Chiar dacă s-au descoperit urme de parabeni în țesutul mamar malign, asta nu dovedește că ele stau la baza declanșării cancerului.

În anii ‘60 s-a făcut legătura între aluminiu și riscul de apariție a bolii Alzheimer. Totuși, ca și în cazul cancerului de sân, nu s-au realizat studii recente serioase din care să reiasă fără urmă de îndoială o legătură cauzală între cele două.

 Sodium lauryl sulfate (SLS) / Sodium laureth sulfate (SLES)

Se găsește în majoritatea produselor care fac spumă, de la produse de curățare până la șampoane și gel de duș. De ce îl găsești în șampoane? Tindem să asociem cantitatea de spumă rezultată dintr-o spălare cu eficiența șamponului. Dacă ai folosit șampoane „naturiste”, poate primul lucru pe care l-ai observat a fost acela că nu fac foarte multă spumă sau chiar deloc. Din punct de vedere psihologic, suntem mai mulțumitți de produsul care face mai multă spumă.

Studiile pe șoareci au arătat că au un efect iritant pentru piele, ochi și plămâni. Totuși, nu există studii relevante pe oameni care să confirme bănuiala că aceste substanțe ar fi „responsabile” de respirație îngreunată, iritații grave ale pielii sau depozitare reziduală în ficat, inimă sau creier.

Ceea ce face aceste ingrediente periculoase sau mai ușor de încadrat într-o categorie de risc, este faptul că pot fi contaminate cu oxid de etilenă, demonstrat a fi carcinogen sau cu 1,4-dioxan, posibil cancerigen pentru oameni.

Propilen glicol

Este o substanță pe care o găsim în cremele de protecție solară, șampoane, balsam de păr, loțiuni de corp. Este un solvent, agent de dispersie și de umectare. Există persoane alergice la propilen glicol. Reacția acestora este iritarea pielii, însă nu există studii care să demonstreze că ar avea potențial cancerigen pentru oameni. Este toxic pentru formele de viață acvatice.