Interviu cu Flavian Dobre – Master Pastry Chef

Interviu cu Flavian Dobre – Master Pastry Chef - travelandbeauty.ro

Încă din 2015, Flavian Dobre face parte din cei mai buni 30 de cofetari ai lumii.

A studiat la cele mai prestigioase școli din domeniu: Lenôtre din Paris și Academia Etoile din Italia.

El a participat, de asemenea, la numeroase competiții internaționale, iar printre distincțiile sale cele mai de preț se numără medalia de aur la Categoria Decor, la Concursul Internaţional IBA, din München, și medalia de argint la același concurs, pentru Categoria Gust.

Cariera sa a fulminat de atunci, iar între timp și-a deschis o fabrică de prăjituri congelate la Buftea, lanțul de cofetării Kandel și Academia Flavian Dobre.

Interviu cu Flavian Dobre – Master Pastry Chef - travelandbeauty.ro
Flavian, alături de cursanții Academiei sale. sursa foto: Facebook

T&B: Vorbește-ne puțin despre tine. Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru cofetărie?

Flavian: Inițial am terminat Seminarul Teologic. Am reușit apoi să obțin o bursă de studii în Norvegia pentru a studia Arte Culinare.

Pentru că era necesar să-mi suplinesc venitul, m-am angajat ca spălător de vase în cofetăria unui francez, în felul acesta nefiind nevoit să vorbesc norvegiana.

A venit și perioada sărbătorilor și mi se făcuse cam dor de casă, așa că am vrut să recreez gustul familiar al amandinelor. Rețeta am aflat-o de la mama mea, o bucătăreasă desăvârșită pe lângă care adoram să-mi petrec timpul în copilărie, atunci când gătea.

De Anul Nou, am repetat experiența, de data aceasta alegând să pregătesc un tort Krantz.

După ce a gustat din prăjiturile mele, patronul cofetăriei mi-a sugerat să urmez o școală de cofetari pentru că am talent în acest domeniu.

După ce m-am întors acasă, au urmat o serie de discuții cu tatăl meu, pe care l-am convins cât de important este pentru mine să studiez la cea mai bună școală de cofetărie din lume, Lenôtre din Paris.

Pentru că taxele la această școală erau exorbitante, am hotărât să urmez 2 ani comprimați într-unul singur. Dimineața urmam cursurile primului an, iar după-amiaza ale celui de-al doilea nivel. Cred că procedând astfel am înțeles mult mai bine întregul proces gastronomic, cele două cursuri având legătură între ele.

După ce mi-am încheiat studiile acolo, m-am reîntors în România, unde mi-am deschis prima cofetărie, Kandel, în Buftea.

Aceasta a fost un real succes, însă pentru mine a fost nesatisfăcător. Oamenii erau obișnuiți cu anumite produse, pe care nu le regăseau în momentul acela la vânzare, așa că a trebuit să angajez un cofetar pentru a crea prăjituri familiare publicului românesc, precum amandine, savarine.

Setea mea de cunoașterea era în continuare la fel de mare. Așa că am hotărât apoi să plec în Italia, unde am urmat un master la Etoile, o academie care se concentrează foarte mult pe designul și estetica produselor de cofetărie.

Acolo poți învăța cum să-ți personalizezi stilul, să îți creezi propriile tehnici de lucru. Un cofetar modern necesită să aibă propriul său stil de ornat, să reușească să dea o tentă artistică produselor sale, să le personalizeze. Școala Etoile conturează stilul fiecărui absolvent.

După șapte luni, mi-am încheiat studiile și am revenit în România. Acesta a fost momentul în care am început să particip la diferite concursuri naționale și internaționale.

IBA Cup este cel mai mare târg de cofetărie care are loc o dată la 3 ani. Eu am participat la categoria individual la două secțiuni, gust și decor, și am obținut medalia de argint, respectiv medalia de aur.

Sincer, eu m-am înscris la acest concurs din simpla dorință de a participa, de a lua pulsul a ceea ce se întâmplă în domeniul cofetăriei la nivel mondial, nu aveam niciun gând să câștig. Taxa de participare a fost undeva la 100.000 de euro, iar totul a fost sponsorizat.

România nu mai urcase pe podiumul unui concurs de cofetărie din 1954.

De-a lungul timpului, standardele la aceste concursuri au crescut, acum totul este live, esti cronometrat, nu mai vii cu produsele făcute de acasă.

Emisiunile de tipul Master Chef au schimbat modul în care este privită gastronomia.

Am în plan de foarte mult timp să începem să dezvoltăm și în România o emisiune pe partea de cofetărie. Este nevoie, a existat la un moment dat o emidiune de genul, dar nu mi s-a părut a fi o reușită.

Pentru mine este foarte important să trag un semnal de alarmă în privința unor oameni care își autofinanțează participarea la concursuri internaționale, și inevitabil în momentul în care te compari cu ceilalți participanți străini, care sunt susținuți financiar și au alături de ei chiar și susținători, nu simți că ești sprijinit. În România, nu se popularizează genul acesta de activități.

Anul acesta România s-a calificat la Campionatul Culinar Mondial care va avea loc pe 21 noiembrie, în Luxemburg. Ne vedem acolo! Alături de mine va fi și Emanuel Mocan, cel care a câștigat Arena Bucătarilor, după părerea mea cel mai bun bucătar din România la ora actuală. Noi mereu colabărăm în această privință și discutăm foarte mult despre concursurile la care participăm și ceea ce ne dorim să obținem în cadrul acestora.

Interviu cu Flavian Dobre – Master Pastry Chef - travelandbeauty.ro
Deserturi marca Flavian Dobre. Sursa foto: Facebook

– T&B: Ce înseamnă pentru tine să-ți deschizi propriul tău lanț de afaceri?

– Flavian: Mama spune că încă de când eram copil am avut fler pentru afaceri.

În prezent, dețin o fabrică de produse, două școli de bucătărie, la Buftea și în Cluj, pot să spun că este obositor să te ocupi de toate acestea.

Din fericire pentru mine, o am alături pe soția mea, care este un sprijin pentru mine și care se ocupă de partea administrativă, fără ea nu m-aș fi descurcat.

Sper să deschidem curând un food truck, o gelaterie mobilă.

Am reușit să deschid prima școală de cofetărie în 2016. Fiind imaginea mai multor firme din România am avut ocazia să merg în cofetăriile lor și așa am ajuns să remarc lipsurile acestora, dar și dorința oamenilor de a învăța.

Prima Academie Flavian Dobre a fost înființată Buftea și am avut un curs la care au participat un număr foarte mare de cursanți care au fost foarte interesați. Următoarea academie am deschis-o în Chitila, acolo am reușit să facem 10 bancuri individuale de lucru pentru fiecare cursant. Am fost prima școală din România care a implementat acest lucru, de aceea am înființat Academia Flavian Dobre și în Cluj.

Am avut parte de cursanți din aproape toată lumea, anul trecut s-au înscris peste 430 de elevi.

Eu m-am bucurat foarte mult să văd că oamenii te urmăresc și ajungi să fii un etalon pentru ei, mulți vin desigur și datorită premiilor obținute de mine și a faptului că fac parte din Top 30 cei mai buni cofetari din lume.

– T&B: Care este prăjitura ta preferată?

– Flavian: Prăjitură mea preferată este Tiramisu.

– T&B: Cea mai mare provocare în materie de cofetărie de care ai avut parte?

– Flavia: Cele mai mari provocări au fost reprezentate de două torturi. Unul dintre ele a trebuit să plutească și să fie poziționat cu susul în jos. Al doilea a fost solicitat de o persoană publică și a trebuit să aibă o dimensiune de 2 m/2m.

– T&B: Vrei să transmiți ceva cititorilor noștri?

– Flavian: Dacă cititorii Travel&Beauty doresc să devină cofetari, ceea ce îi îndemn pe toți să facă, pentru că în momentul de față, cofetăria românească trece printr –o pasă proastă, aceștia trebuie să aibă un singur lucru în minte: inovația. Să nu le fie frică să greșească. Să experimenteze cât mai mult.

Interviu cu Flavian Dobre – Master Pastry Chef - travelandbeauty.ro
Sursa foto: Facebook
Incă nu există niciun comentariu
Lasă un răspuns.

Adresa ta de email nu va fi publicată.