Monica Tarbă este vegan chef, cu o experiență de 6 ani în domeniu.
A urmat cursurile Institutului de nutriție T. Colin
Campbell și a lucrat în diverse retreat-uri de yoga din Insulele Baleare.
În luna aprilie a organizat primul său retreat culinar, Bites of Bliss.
La mijlocul lui 2018 urmează a lansa prima sa carte de rețete vegane.
Este fondator al serviciului de catering VegiTales Ibiza.
Travel&Beauty: Vorbește-ne puțin despre tine și ceea ce faci. Care a fost parcursul tău carieristic și de ce te-ai îndreptat către bucătăria vegană și raw-vegană?
Monica Tarbă: Pasiunea pentru gătit am descoperit-o odată cu schimbarea dietei, acum aproximativ 6 ani, când am hotărât să înlocuiesc toate alimentele de origine animală cu legume, fructe, semințe, nuci și cereale.
A fost ceva nou, necunoscut, o provocare, la început neștiind prea bine cam cum o să decurgă lucrurile. La scurt timp, majoritatea din acesta petrecându-l în bucătărie, am descoperit ingrediente noi de care nu mai auzisem înainte. Am fost uimită de multitudinea de mâncăruri vegane ce se pot prepara. În fiecare zi pregăteam rețete noi și mă bucuram nespus să încerc gusturi și mâncăruri diferite.
M-am simțit imediat atrasă de creativitatea bucătariei vegane și de culorile vii ale legumelor și fructelor, de mirosurile ierburilor proaspete și de noul stil de viață abordat.
După aproximativ 2 ani, în vara anului 2014 am creat „Vegitales – Eat Right, Shine Bright”, o firmă de catering vegan în Ibiza, cu focus pe grupuri de participanți la retreat-uri de yoga și meditație. Toată lumea a fost plăcut impresionată de varietatea mâncărurilor pe care le experiementau. Iar fiecare participant a observat o îmbunătățire a stării generale de sănătate. Cu toții se simțeau mai energici și mai fericiți.
În urma cererilor și încurajărilor primite, în vara anului 2017, am hotărât să adun toate mâncărurile favorite într-o carte de bucate intitulată VegiTales Kitchen – plant-based recipes prepared with love in Ibiza. În care cititorii pot găsi aproximativ 50 de rețete sănătoase, fără gluten ce se pot prepara pentru mic dejun, prânz sau cină, și de asemenea snack-uri și deserturi vegane și raw-vegane. Cartea va fi scoasă la vânzare în Mai 2018.
După toți anii petrecuți în bucătaria vegană am descoperit cât de important este de fapt rolul alimentației în viața omului. Și cum fiecare decizie luată la ora mesei are un impact mare asupra mediului înconjurător și a celorlalte ființe. Ca să pot aprofunda cunosțintele pe partea aceasta am decis să mă înscriu la cursul „Plant-based Nutrition” din cadrul Centrului de Studiu pentru Nutriție T. Colin Campbell, al Universității ECornell din New York.
T. Colin Campbell este autorul cărții Studiul China. Una dintre cele mai citite și controversate cărți de nutriție de până acum. Iar cursul pe care l-am urmat are la bază singurul studiu făcut pe parcursul a mai bine de 30 de ani în care se observă relația dintre proteina animală (cazeina) și apariția cancerului.
Cursul „Plant-based Nutrition” explică relația dintre cele mai frecvente cauze de deces în lume și dieta. Din zece cauze, opt sunt influențate în cea mai mare parte de alimentație. Celelalte două cauze rămase neinfluențate de alimentație fiind sinuciderile și accidentele rutiere.
Din dorinta de a împărtăși cunosțintele acumulate în ultimii ani, gătind și experimentând în bucătarie, a luat naștere „Bites of Bliss – Plant-based Cooking Retreat”, o vacanță culinară unde participanții se pot bucura de 7 zile de relaxare și reconectare, combinate cu clase de gătit vegan unde pregătim împreună multe rețete gustoase și sănătoase și le dezvăluim participanților secretele bucatăriei VegiTales.
Următoarele destinații pentru „vacanțele culinare” sunt Ibiza și Bali, și sperăm într-un viitor apropiat să organizam aceste evenimente și în România.
Travel&Beauty: Susții agricultura locală și hrana sustenabilă. De ce au aceste lucruri o importanță atât de mare pentru tine?
Monica Tarbă: În ziua de astăzi suntem mult mai conștienți de importanța hranei și a stilului de viață. Mulți dintre noi încearcă să fie mai conștienți cu produsele consumate și impactul pe care îl au asupra mediului.
Consumul excesiv de alimente de origine animală poate afecta sănătatea și are un mare impact asupra poluării mediului înconjurător și al resurselor marine. Creșterea animalelor necesitând cantități enorme de apă față de agricultură. Adoptând o dietă vegană, reduci amprenta ta asupra apei cu 60%.
Prin diversitatea mâncărurilor vegane sănătoase și delicioase pe care le pregătesc în bucătaria „VegiTales” doresc să arăt tuturor că este foarte ușor să ne adaptăm la o dietă vegană și că nu este absolut deloc nevoie de proteina animală pentru a avea o sănătate optimă.
Click pe numărul 2 pentru continuarea interviului
Travel&Beauty: Care este cel mai frecvent mit despre veganism cu care te ai întâlnit până acum?
Monica Tarbă: Cel mai comun mit cu care m-am confruntat este acela că adepții dietei raw nu au suficiente proteine în dietă.
Nu mulți cunosc că există și surse vegetale de proteină, care sunt o alternativă a celor de origine animală și care reușesc cu brio să asigure o dietă echilibrată.
Travel&Beauty: Cât de ușor își schimbă oamenii părerea după ce gustă rețetele tale?
Monica Tarbă: În fiecare săptămână lucrez cu aproximativ 10-15 persoane noi, din acest grup, toate persoanele, mai ales dacă nu au urmat până în acel momen o dietă vegană observă diferența și cum este resimțită aceasta de corpul lor.
Majoritatea dintre aceștia continuă să mănânce în acest fel acasă sau măcar să includă mai multe rețete vegane în dieta personală.
Am o mare satisfacție de fiecare dată când primesc de la cei care au participat la atelierele mele de bucătărie vegană fotografii cu smoothie-uri sau alte rețete pe care le-au învățat la curs.
Dorința noastră este ca prin intermediul acestor ateliere să le demonstrăm oamenilor cât de multă varietate există în cadrul dietei bazate pe plante. Oamenii pleacă acasă mulțumiți și cu un bagaj de rețete pe care le pot folosi în încercarea de a trăi cât mai sănătos.
Travel&Beauty: Ce sfaturi le-ai oferi persoanelor care vor să aibă un stil de viață cât mai sănătos?
Monica Tarbă: În primul rând recomand consumul zilnic al smoothie-urilor verzi, chiar și persoanelor care nu au o dietă exclusiv vegană.
Aceasta este o modalitate excelentă de a consuma cât mai multe frunze verzi, spanac, kale, ce nu ar putea fi consumate toate într-o salată. Desigur trebuie să rețineți faptul că sucurile din legume trebuie băute în funcție de necesitățile fiecăruia.
Variați legumele și fructele pe care le consumați. Și mai ales, alegeți mereu fructe și legume de sezon, fără ambalaje, etichete, pregătite cât mai natural posibil.
Travel&Beauty: Ce recomanzi unui vegan să aibă tot timpul în bucătăria, două ingrediente cheie?
Monica Tarbă: Nelipsiți din bucătăria vegană ar trebui să fie fulgii de drojdie inactivă. Acest supliment alimentar este foarte sănătos, conținând întregul complex de vitamine B. Gustul său aduce aminte de cel al brânzei. Drojdia de bere inactivă poate fi folosită în orice mâncare pe care o gătești acasă și căreia vrei să-i dai o aromă de brânză. Drojdia inactivă este un ingredient pe care-l recomand oricui să-l aibă în bucătărie.
Tahini este un alt ingredient cheie cu care poți face humus. De asemenea caju, migdale și diferite semințe, cu care poți pregăti foarte ușor un dressing pentru salată, poți face lapte sau brânză vegetală. Și desigur, cât mai multe condimente.
Travel&Beauty: Ne poți împărtăși rețeta ta preferată, din cele ce vor apărea în viitoarea ta carte?
Monica Tarbă: Una dintre rețetele mele preferată provine din bucătăria thailandeză.
Este un fel de adaptare a rețetei Pad Thai, dar doar pe bază de legume.
Folosim morcovi, zuchini și sfeclă care se spiralizează. Acestea devin astfel un fel tăieței din legume.
Se adaugă brocolli pentru o textură crocantă, și se face un dressing din unt de arahide, sos de soia și lime.
Se asezonează totul cu coriandru. Sper să vă placă!
Monica vă invită să intrați pe site-ul său www.vegitalesibiza.com, unde puteți găsi o serie de rețete sănătoase, ce sunt traduse inclusiv în limba română.
Toate fotografiile prezentate în cadrul acestui articol au fost oferite de Monica și vor fi incluse în noua sa carte de rețete.