Silvia Nanu are 51 ani, este din Brăila și e fost inginer textilist.
Și-a început propria afacere în 1990, la doar 25 de ani, după doar 6 luni de producție într-o fabrică de confecții.
Silvia și-a condus ani la rând propria firmă de confecții textile. Avea peste 100 de angajați și își vindea produsele sub marca proprie, în toate hipermarketurile din România, în 12 magazine proprii. Firma sa exporta de asemenea prin rețeaua Metro în 10 țări din Europa.
În urma crizei economice din 2010, neștiind cu adevărat ce înseamnă managementul, mai ales in vreme de criză, împovărarea cu un credit de 1 milion de euro a dus la falimentul societății, pierderea locuinței proprii, a locuinței părinților și a încă doua apartamente ce aparțineau rudelor.
La 45 ani, Silvia a fost nevoită să o ia de la capăt, fără bani și in plină criză.
În urmatorii 3 ani a făcut cursuri de recalificare, încercând să descopere un alt drum. După ce a terminat un curs de bucătar-cofetar a simțit că în sfârșit și-ar putea găsi un rost.
Neînfrântă și după o serie de peripeții, Silvia a deschis un nou drum sieși şi expozanţilor rămaşi fără „piaţă de desfacere”: Platoul Piaţa Amzei!
Haideți să vedem cum a reușit mereu Silvia să o ia de la capăt și cum și-a îndulcit în cele din urmă viața!
T&B: Bună, Silvia! Povestește-ne, te rugăm, despre conceptul Platoul Piața Amzei.
S.N.: Îmi doresc ca Piața Amzei să fie un loc în care atât un localnic, cât și un turist să găsească ceva de făcut/cumpărat/admirat.
Vrem să fim o platformă unde să-şi dea întâlnire contemporanul cu tradiţionalul.
T&B: Cu ce se confruntă micul întreprinzător de pe piața locală? Dar expozantul ce este mereu pe drumuri și întotdeauna pregătit să participe la târgurile de produse românești?
S.N.: Micul întreprinzător trebuie să-și depășească în primul rând propriile limite. Să caute informații și să-și testeze produsul înainte de a-l prezenta potențialului client. Să fie atent cum se prezintă, cum își expune marfa, cum își informează clienții despre ce și cum a produs. Târgurile de produse românești își vor menține potențialul, dacă organizatorii și expozanții vor elimina pseudoproducătorii și vor oferi doar marfă de calitate.
T&B: Ai deținut o firmă de textile ale căror produse s-au vândut cu succes ani de zile. Din cauza crizei economice ai pierdut totul. Cum a fost să o iei de la capăt în alt domeniu?
S.N.: Criza m-a făcut să pierd totul, dar nu numai criza ci și lipsa de cunoștinte temeinice în domeniul managementului. Nu este suficient să știi să produci un lucru calitativ, dacă nu știi să-l și vinzi bine.
S-o iau de la capăt a fost o experiență frumoasă, dar și frustantă în același timp. Criza te învață să-ți alcătuiești un buget, nu perioadele de boom economic, așa că, în noul domeniu zic eu că sunt ceva mai atentă cu bugetul și mă limitez la ce pot face la nivelul la care pot controla evoluția micii mele afaceri.
Puterea de a începe ceva nou există în fiecare dintre noi. Trebuie doar să fim puși în anumite situații speciale pentru ca aceasta să se activeze!
T&B: De ce te-ai îndreptat apoi spre cofetărie?
S.N.: Două lucruri am întreprins de la o vârstă fragedă: am cusut, croit, tăiat, stricat, orice țesătură prindeam și am încercat să gătesc, cât îmi permitea materia primă și dotările tehnice din bucătaria familiei mele.
Cofetăria poate ar fi fost prima mea alegere, dacă ar fi existat un alt sistem de învățământ și as fi avut unde să studiez acest domeniu. Mi se pare mult mai ofertantă decât industria textilă și mă bucur că am reușit să merg în cele din urmă în această direcție.
T&B: Care este desertul tău preferat?
S.N.: Îmi plac caramelul, ciocolata neagră și nuca, și bineînțeles, toate prăjiturile care conțin aceste trei ingrediente.
T&B: Mulțumim Silviei pentru dezvăluirile sale și îi dorim mult succes!