Din păcate, a început să plouă așa că am zis să vizităm un muzeu. L-am ales pe cel dedicat artistului Fernando Botero, cel mai faimos pictor și sculptor al țării, care ne-a readus instant zâmbetul pe buze.
Toate subiectele acestuia, atât oamenii cât și obiectele, sunt supradimenensionate, dar adorabile. Opera lui este o metaforă foarte reușită a unor anumite caracteristice ale societății contemporane hipertrofice.
Am stat minute în șir privind versiunea sa caricaturală a „Monei Lisei” lui Leonardo da Vinci. Intrarea în muzeu a fost liberă.
Am sărit peste cină pentru că am ronțăit tot felul de chestii de pe stradă.
Vânzătorii ambulanți au tot ce-ți trece prin cap, porumb copt, friptură pe băț, orez cu lapte, sucuri și fructe proaspete. Totul miroase îmbietor.
Îmi vine să gust din tot, ceea ce și fac în primele zile. Porumbul fiert vândut la orice colț de drum e delicios, boabele sunt foarte mari și umflate, diferit ca formă de cel de la noi.
Fusul orar și-a spus cuvântul așa că seară, am picat late. Diferența față de România este de 7 ore în minus. Buenas Noches!
