Travel & Beauty

Locuri înspăimântătoare de vizitat de Halloween

Azi lăsăm la o parte destinațiile atrăgătoare, cu peisaje de vis, care te fac să visezi la vacanțe nesfârșite și povestim despre niște călătorii alternative, în ton cu o sărbătoare împrumutată de la americani, care a prins  foarte bine și pe la noi – Halloweenul!

Venim şi noi în întâmpinarea Halloweenului cu câteva locuri terifiante unde nu cred că ai avea curaj să petreci nici măcar o oră, cu atât mai puţin o noapte sau o vacanţă.

Prin urmare, dacă ai sânge rece, îţi place să te costumezi în personaje terifiante, sau pur şi simplu te atrage  atmosfera de groază, iată câteva locuri numai bune de de vizitat în perioada Halloweenului.

Cine îndrăzneşte?

Insula păpușilor, sursa foto: wikimakia

Insula Păpușilor, Mexic

Una dintre destinaţiile cu adevărat spectaculoase, când vine vorba de locuri înfricoşătoare, nu este prea accesibilă pentru noi, românii. Este vorba de Isla de las Munecas, aflată în apropiere de Mexico City. Aici, copacii au fost împodobiți o mulţime de păpuşi, sau bucăţi de păpuşi, majoritatea vechi, prăfuite şi mucegăite. Aceste păpuşi au fost aduse ca ofrandă pentru o fetiţă care şi-a găsit sfârşitul, în mod misterios, pe această insulă. Ideea i-a venit unui îngrijitor care a găsit păpuşă fetiţei înecate într-un canal de la marginea insulei. Apoi, la ceva timp după, a mai găsit încă una. Convins că îl ajută pe copil să se odihnească în pace, acesta a început să agaţe păpuşi în toţi copacii pe care i-a găsit pe insula iar alţi localnici şi turişti i-au urmat exemplu transformând insula într-un platou de film horror.

Dia de los muertos într-un cimitir din Oaxaca, sursa foto: wikipedia

Cimitirele din Oaxaca, Mexic

Rămânem tot în zona Mexicului, unde se celebrează an de an Dia de los Muertos, un fel de Halloween mexican original. Pentru  mexicani, moartea nu e ceva macabru ci au transformat-o într-un motiv de sărbătoare. Aşa că în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie oamenii se îmbracă în culorii vii sau se machiază ca de Halloween şi invadează cimitirele unde îşi petrec toată noaptea. Mormintele sunt luminate şi decorate cu scheleţi de zahăr, cranii colorate, măşti de tot felul şi au loc procesiuni fabuloase. Se ascultă muzică, se râde, se bea făcând parcă în ciudă morţii.

Ilustrație a celebrului ucigaș în serie, Jack the Ripper, sursa foto: wikipedia

Londra, în căutarea lui Jack The Ripper

Dacă îţi plac poveştile sângeroase te poţi aventura pe urmele lui Jack The Ripper, într-un weekend plin de aventuri, în vibranta Londra. În această perioada cea mai populară atracţie este The London Dungeon,  care reînvie personaje macabre din istoria oraşului (printre care şi maleficul Sweeney Todd), şi te poartă prin cele mai întunecate cotloane ale perioadei victoriene.

Pădurea Baciu Hoia, sursa foto: youtube

Pădurea Baciu Hoia

Avem şi-n România câteva locuri ce merită menţionate, doar nu degeaba ne-am caștigat renumele de Ţara Vampirilor. Azi nu vă povestim însă despre castele, cripte sau vampiri ci despre o pădure, pădurea Hoia-Baciu, din judeţul Cluj, despre care se zvoneşte că ascunde numeroase mistere care nu au fost încă elucidate. Aici, natura vine în ajutorul imaginaţiei, cu nişte copacii contorsionaţi, cu forme ciudate şi o poiana perfect rotundă. Unii zic că au văzut cu ochii lor lumini şi prezenţe spectrale ciudate. Alţii susţin că le-a fost foarte rău, au avut ameţeli sau stări de leşin la intrarea în pădure, în vreme ce alţii s-au simţit urmăriţi de o prezenţă greu de explicat. Nu ştim care este adevărul dar dacă ajungeţi prin această pădure, poate ne povestiţi şi nouă cum a fost.

În interiorul catacombelor pariziene, sursa foto: flickr

Catacombele din Paris

Parisul este mereu o idee bună când vine vorba de vacanţă, dar iată că nu dezamăgeşte nici când vine vorba de destinaţii de Halloween. Îți recomandăm prin urmare, o aventură prin spectaculoasele catacombe pariziene. Acest galerii labirintice se întind pe 300 de kilometri şi păastrează rămăşiţele a peste 6 milioane de oameni!!! Ai grijă, însă! Nu eşti singurul care vrea să facă asta, prin urmare dacă vrei să petreci Halloweenul aici, o să trebuiască să-ţi faci rezervarea cu mult timp înainte!

Pădurea sinucigașilor din Japonia, sursa foto: youtube

Pădurea Sinucigaşilor din Japonia

Ei bine, da, în Japonia (unde altundeva), există o Pădure a Sinucigaşilor şi nu ştiu, zău, dacă are cineva curaj să petreacă o noapte aici!  Pădurea Aokigahara se află la nord-vest de muntele Fuji, locul unde au fost descoperite numeroase cadavare, mai exact – în jur de 100 pe an. În momentul de faţă, pădurea a fost echipată cu camera de luat vederi la intrare şi cu tot felul de pancarate în limba engleză şi japoneză prin care eşti informat că viaţă merită trăită.

Gunkanjima, sursa foto: Atlas Obscura

Gunkanjima, insula-fantomă din Japonia

Rămânem pe teritoriul nipon unde se află „insula fantomă”, ce pare desprinsă dintr-un coşmar post-apocaliptic. Povestea ei nu are nimic spectaculos, locaţia însă, face toţi banii! Acum zeci de ani s-au descoperit nişte zăcăminte pe această insula, care a fost populată cu mineri şi familiile acestora care au trăit acolo până s-au epuizat resursele. În 1959 populaţia rezidentă a atins 5.259 de suflete dar în 1974, mina a fost închisă, iar muncitorii au fost trimiși înapoi în civilizaţie, lăsând în urmă o insulă fantomă.