Travel & Beauty

Metode naturale de albire a dinților

Albirea dinților în cabinetele stomatologice este destul de costisitoare, dar merită făcută la anumite intervale de timp.

Până când ajungi să îţi faci o albire profesională, folosește-te de ingrediente naturale, care îţi vor menține dinții albi şi sănătoși.

Iată o serie de modalități cu ajutorul cărora poți obține rezultate incredibile chiar la tine acasă:

– Pune într-un bol o linguriță de bicarbonat de sodiu, iar deasupra stoarce zeama de la o lămâie şi așteaptă 4-5 minute pentru ca acidul să acționeze asupra bicarbonatului. Apoi, amestecă foarte bine întreaga soluție. Aplic-o pe dinți cu o bucată de vată curată sau tifon şi lasă să acționeze în jur de 30 de minute, după care clăteşte-te foarte bine cu apă şi spală-te cu pastă de dinți.

– Combină rășină cu bicarbonat de sodiu şi masează-te pe dinți cu amestecul obținut. Rășina o poți folosi şi în stare pură, însă nu trebuie să faci exces pentru că îţi subțiază smalţul dinților.

De asemenea, nici bicarbonatul simplu sau orice altă combinație cu bicarbonat nu trebuie folosite mai mult de două ori pe săptămână.

– Șterge-ţi dinții cu bucăți de căpșuni sau clătește-ţi gura cu sucul proaspăt al acestora. Zdrobește câteva căpșuni cu furculița până când obții consistenţa unui piure şi adaugă bicarbonat de sodiu. Spală-te pe dinți cu pasta obținută. Căpșunile au un efect asemănător bicarbonatului, dar sunt mai puțin dăunătoare smalţului.

– Freacă-ţi ușor dinții timp de 1-2 minute cu interiorul cojii de banană sau de portocală.

– Din frunze de busuioc şi salvie uscate şi râșnite obții o pudră fină cu care îţi poți peria dinții. După periajul cu această pulbere, folosește pasta de dinți.

– Pentru a obține un rezultat excelent în albirea dinților combină sare, ulei de măsline şi muștar sau oțet de mere cu puţină sare şi o linguriță de praf de copt.

– Ia dimineața o linguriță de ulei de cocos, fără a-l înghiți. După aceea, periază-ţi dinții corespunzător şi clătește-te cu apă de gură. Amestecă o linguriță de ulei de cocos, cu una de bicarbonat şi câteva picături de ulei esențial de mentă şi spală-te pe dinți cu mixtura obținută.

Argila verde este de asemenea indicată pentru albirea dinților. Poți prepara o pastă din 2-3 lingurițe de argilă, o linguriță de bicarbonat de sodiu, 3-4 cuișoare măcinate şi câteva picături de ulei de mentă. Amestecul rezultat ajută atât la albirea naturală a dinților, cât şi la împrospătarea respirației.

– Consumă legume şi fructe crude (mere, nuci, morcovi, conopida, țelină, broccoli, varză, ardei) care au efect abraziv, iar prin conținutul de acizi naturali, vitamine şi minerale au efect benefic în prevenirea bolilor dentare.

– Sucul de aloe vera este o altă soluție sănătoasă şi eficientă pentru albirea dinților. Aplică-l de câteva ori pe săptămână înaintea periajului cu pastă de dinți.

Iată şi cum îţi poți prepara acasă apă de gură din ingrediente naturale:

– Pregătește ceai de salvie, răcește-l şi clătește-te de câteva ori pe zi cu el.

– Diluează o linguriță de apă oxigenată sau oţet de mere într-o ceașcă cu apă rece şi amestecă bine. Clăteşte-te cu soluția obținută.

– Pune într-un pahar cu apă o linguriță de bicarbonat de sodiu şi vei obține un purificator natural al gurii.

– Clăteşte-te cu câteva picături de tinctură de smirnă amestecate într-un pahar cu apă.
Nu uita să faci în fiecare zi gargară cu apă simplă timp de 1-2 minute.

O igienă corespunzătoare ajută nu doar la menținerea curăţeniei cavității bucale, cât şi la albirea naturală a dinților. Menține-ti dinții sănătoși şi curați, spălându-te cel puțin de două ori pe zi. Foloseşte atât metode naturale, cât şi tratamente profesionale pentru a avea o dantură sănătoasă şi curată, dar şi un zâmbet aparte.