Travel & Beauty

Nomadul digital, freelancer-ul liber să se plimbe în voie. Oare?

7 obiceiuri care te transformă într-un călător înțelept - revista Travel&Beauty.ro

Sigur știi poza aceea cu un tip lucrând cu laptopul de pe o plajă perfectă. Și reacția pe care o ai aproape de fiecare dată când o vezi: ce n-aș da să fiu în locul lui! Lăsând puțin invidia naturală deoparte, hai să-ți arăt 10 lucruri la care poate nu-ți zboară gândul când vezi o astfel de imagine.

Nomad digital?

Individul pe care-l privești este un nomad digital. Adică, o persoană ale cărei aptitudini, de obicei în domeniul tehnologiei (dar nu numai) îi permit o mobilitate considerabilă. Nomadul digital este acea „specie” recent apărută, dar din ce în ce mai des întâlnită, care își câștigă traiul online, bucurându-se în același timp de libertatea de a călători după placul inimii.

Totuși, ca orice ocupație, are și aspecte mai puțin plăcute.

Hai să vedem ce nu apare în poză:

  1. Destinația paradisiacă nu este întotdeauna un lux, cât o necesitate. Multe companii aleg mobilitatea angajaților pentru că aceasta presupune un cost mai mic decât închirierea unui spațiu de lucru. Îți vine sau nu să crezi, cu 538 de dolari pe lună se poate trăi decent în Bali, iar dacă activezi în IT, sigur banii nu vor fi o problemă în planificarea următoarei deplasări.
  2. Nu întâmplător cei mai mulți nomazi digitali îi întâlnești în Asia. Sigur că fascinația pentru acea parte a lumii are un rol important în alegerea acestei destinații drept „loc de muncă”. După costurile de trai scăzute și exotismul locului, un alt motiv pentru care nomazii digitali aleg Asia, este faptul că reunește o comunitate impresionantă de nomazi digitali, de la care pot învăța și alături de care se pot dezvolta.
  3. Palmierii sunt verzi, briza răcoroasă și marea turcoaz. Sigur că toate astea dau bine în poză. Dar și de paradis te poți sătura și nu durează mult până ce nomadul tânjește din nou după jungla urbană. Sau după o priză la care să-și poată conecta prețiosul laptop.
  4. Nu este deloc ușor să găsești o asigurare de sănătate valabilă oriunde în lume. Când pornești pe acest drum, inevitabil ai de gestionat și acest aspect, printre multe altele.
  5. Oricât de boem ar suna că azi poți fi la Paris și mâine în Bangkok, realitatea este că astfel de salturi de pe un continent pe altul îți dau peste cap ritmurile biologice, iar asta se reflectă în performanța la locul de muncă.
  6. O cafenea poate părea un mediu relaxant pentru câteva ore de lucru în fața laptopului. Până întâmpini probleme cu conexiunea la internet. Sau nevoile fiziologice își cer drepturile și ești nevoit să pui laptopul în rucsac, iar la întoarcere să găsești ocupată prețioasa masă apropiată de priză.
  7. Autodisciplina, perseverența și adaptabilitatea sunt esențiale pentru a rezista unui astfel de stil de viață. Este nevoie să fii o persoană sociabilă și nu ar strica nici un portofoliu de clienți cu care să pleci la drum. Dacă nu, vei fi nevoit să îl construiești din mers.
  8. În cazul unui loc de muncă obișnuit, ai liniștea de a-ți bate capul doar cu sarcinile din fișa postului, între orele 9 și 18. Ca nomad digital, vei observa cum limita dintre serviciu și timp liber devine din ce în ce mai fină, de multe ori acest lucru fiind exact opus motivului pentru care a fost ales acest stil de viață.
  9. Oricât de mult ți-ar plăcea să faci asta, nu este o soluție pe termen lung. Inevitabil, intervine oboseala, dorința de a „te așeza”, de a reveni într-un loc pe care îl poți numi „acasă”, alături de familie și prieteni.
  10. Goana după conexiune. Și nu mă refer la cea de internet, ci la cea umană. Avantajul de a avea o mai mare libertate de a călători și a cunoaște oameni noi, de a lega prietenii are drept revers faptul că la fiecare mutare, ești nevoit să-ți iei adio și de la comunitatea în care ai reușit anterior să te integrezi. Nu toți nomazii între care se leagă prietenii vor urma mai departe același drum. Pentru unii poate fi începutul carierei de freelancer, pentru alții doar o criză de identitate, iar pentru alții doar un an sabatic, de depășire a unor limite personale sau temeri, așa că relațiile pot fi mai dificil de construit.