Travel & Beauty

Produsul S0S: rujul, un produs versatil

sursa foto: Instagram

Sunt produse cosmetice fără de care nu putem să trăim. Unul dintre acestea este rujul care poate fi un produs extrem de versatil. Ne salvează atunci cand nu avem farduri de ochi, ori simțim nevoia să adăugăm un plus de prospețime și roșeață în obraz. În fond, arta machiajului nu are limite și putem crea diferite improvizații.

Rujul ar trebui să fie nelipsit din trusa de make up, pentru că reprezintă, de fapt, un „produs trei în unu”. Poate fi folosit pentru fardarea ochilor, ca blush, dar și pentru buze.

Stiliștii spun că, folosit în acest mod, rujul reprezintă o armă imbatabilă în machiaj, deoarece nu există niciun risc să greșim în alegerea culorilor, respectând corect cromatica. Este indicat să aveți un ruj cât mai hidratant, pentru că se poate adapta mult mai bine și mai ușor pe piele.

Rujul a fost purtat pentru prima dată de femeile din Mesopotamia, în urmă cu 5000 de ani.

Cea mai cunoscută regină din antichitate, Cleopatra, își producea propriul ruj din cărăbuși sfărâmați, de culoare roșu aprins. De altfel, egiptenii extrăgeau coloranți roșii din ciuperci și fabricau rujul, adăugând, pe lângă această substanță naturală, puțin iod si brom.

În Anglia, în timpul domniei Elisabeta I, se purta rujul deschis la culoare. Rujul era creat dintr-un amestec de ceară de albine și extracte din diferite plante.

Un lucru foarte interesant: în 1770, în Anglia a fost propusă o lege conform căreia o căsătorie trebuia anulată dacă o femeie purta machiaj ori ruj pe buze, înainte sa devină mireasă.

sursa foto: Cuded Art & Design

Rujul de buze, folosit pe pleoape

Este o metodă la care puteți apela de fiecare dată când nu aveți la îndemână un fard de pleoape. Doriți să încercați ceva nou sau vreți să aveti la ochi o anume nuanță, pe care nu o găsiți în trusa de machiaj? Cel mai ușor de aplicat este rujul lichid, pentru că acesta este prevăzut cu un aplicator. Puteți întinde rujul cu degetele ori cu o pensulă pentru fard. Pentru a obține o culoare mai intensă, aplicați rujul în două straturi, pe care să le estompați cu mișcări blânde, de-a lungul pleoapei.

Truc: Folosiți aceeași nunață pentru buze, în acest fel machiajul va fi unul corect, pus în evidență foarte frumos de complementaritatea culorilor.

sursa foto: The Classy Issue

Rujul de buze, folosit pe post de blush

Blushul poate schimba fizionomia prin machiaj și redă rapid prospețimea unui ten obosit. Secretul constă în felul în care aplicăm acest produs și culoarea pe care o alegem. În magazine există blush-ul cremă (total diferit ca textură și consistență de blush-ul pudră).

O metodă mult mai simplă și mai puțin costisitoare este să folosiți rujul pe post de blush. În acest fel, rujul are o textură mult mai cremoasă și, în plus, aveți la îndemână diferite nuanțe, pe care le puteți combina. Rujul folosit pe post de blush se aplică, de regulă, cu degetele. Evitați folosirea unei pensule, pentru că aplicarea cu ajutorul degetelor este mai simplă și mai ușoară: temperatura corpului încălzește ușor rujul iar acesta poate fi întins mai bine.

Aplicarea rujului pe pomeți se face simplu, în mai multe moduri. În fața oglinzii, zâmbiți ușor pentru a scoate pomeții în evidență. Cu ajutorul rujului, trasați pe pomete câteva dungi, în funcție de intensitatea culorii pe care vreți să o obțineți. (Atenție, nu trebuie să exagerați!)

O altă modalitate este să luați pe buricul degetului arătăror puțin ruj, să îl amestecați ușor cu ajutorul degetului mare si apoi aplicați ușor, progresiv, pe pomeți. Puteți să repetați această acțiune până când obțineți efectul și culoarea dorită.

Atenție la culoarea pe care o alegeți – daca ai un ten deschis la culoare trebuie sa folosesti nuante de blush pastelate iar în cazul în care aveți un ten mai inchis la culoare, ar trebui sa folosiți blush-uri in tonuri de maro, aurii, bronz, sau culoarea migdalei.

sursa foto: isamayaffrench-archive.tumblr.com

Cum se aplică corect un ruj pe buze

Misiunea de bază a rujului este colorarea și, eventual, corectarea buzelor. Sunt multe greșeli pe care le facem atunci când aplicăm un ruj și, din această cauză, rezultatul nu este cel așteptat.

Pentru ca un ruj să reziste și să arate bine pe buze, trebuie să respectăm anumiți pași:

1. Exfolierea buzelor.

Un ruj aplicat pe buze scorojite, arată dezastruos.

Tocmai de aceea, înainte de a aplica un ruj (în special ruj mat, care are tendința de a usca buzele) trebuie făcut un peeling al buzelor (puteți folosi un amestec din miere și zahăr).

Aplicați acest amestec pe buze și masați ușor, cu mișcări blânde. La final, aplicați din abundență un balsam hidratant. Se recomandă exfolierea buzelor cel puțin o dată pe săptămână.

2. Hidratarea.

Se realizează cu ajutorul unui balsam gras și hidratant.

Puteți alege unul din comerț ori unul preparat acasă, din amestecul unor uleiuri (de cocos sau de măsline) ori unt de shea sau cremă de gălbenele, aplicată direct pe buze, masând ușor.

sursa foto: Pinterest

3. Folosirea primerului și a corectorului.

Întotdeauna primerul prelungește rezistența rujului.

Trebuie să alegeți un produs de calitate și, înainte de aplicarea rujului, primerul trebuie lăsat să se usuce.

Corectorul se aplică atunci când vreți să iasă mai bine în evidență culoarea rujului (de cele mai multe ori, culoarea naturală a buzelor și ph-ul pielii influențează culoarea rujului)

4. Folosirea creionului de buze.

Este un truc care permite rujului să rămână mult timp pe buze.

De altfel, creionul va realiza o barieră între linia buzelor și piele, ceea ce împiedică întinderea rujului.