Vara aceasta am urmărit la cinema Elvira Popesco documentarul Visage Villages (Chipuri locuri), apărut în 2017.
Dacă nu știați, această sală de cinema, care poartă numele actriței franceze de origine română, aparține Institutului Francez din București și este situată pe Bulevardul Daciei.
Documentarul a fost ca o gură de aer proaspăt și toți cei care l-au urmărit în cocheta sală de film au plecat de acolo cu zâmbetul pe buze.
Chipuri locuri este regizat de Agnès Varda și muralistul JR.
Agnès Varda (89 de ani) este un director de film, care activează în domeniul artistic încă din 1951. Aceasta este unul dintre reprezentanții de seamă al Noului Val Francez și este cunoscută pentru stilul său experimental, realist, dar și pentru abordarea unor teme feministe sau sociale.
JR (35 de ani) este pseudonimul unui fotograf francez, pasionat de artă stradală și graffiti. JR consideră că „strada este cea mai mare galerie de artă din lume”, citează presa franceză.
Deși cei doi regizori fac parte din generații diferite, pasiunea lor pentru fotografie și oameni reușește să îi aducă împreună.
Artiștii decid să plece într-o călătorie cu o camionetă transformată în studio foto pentru a fotografia oameni, a descoperi poveștile acestora și a le realiza fotografii murale la scară mare, pe care le vor expune apoi pe zidurile, casele, trenurile pe care le întâlnesc de-a lungul periplului lor prin provinciile franceze.
Povestea impresionează prin firul narativ, prietenia și umanitatea co-regizorilor, dar și a persoanele pe care aceștia îi cunosc în calea lor.
Vizionare plăcută!