Probabil ți s-a întâmplat și ție.
Dorești să iei o cină liniștită în oraș. Dar odată ajuns în restaurant ești agasat de scâncetele unui bebeluș. Sau poate deranjat de crizele de isterie ale unui copil ceva mai mare.
Uneori, chiar cupluriile care au copii decid să iasă în oraș fără cei mici pentru a avea un moment de liniște. De cele mai multe ori însă ei sunt deranjați de prichindeii altor părinți.
Rudolf Markl, proprietarul unui restaurant din Germania, a decis să interzică accesul copiilor care au sub vârsta de 14 ani în localul său.
El susține că „se săturase de toți micuții care îi pătau fețele de masă, ciobeau pahare de vin și uneori produceau chiar daune ireparabile”. Mai deranjat era însă de părinții lor „care zâmbeau, continuau să-și mănânce cina și nu aveau o atitudine grijulie”, citează New Agency.
Noua politică a restaurantului a stârnit controverse în statul germanic. Cei care se opun noii reguli susțin că aceasta discriminează copii. Ba chiar s-ar opune unei legi împotriva discriminării de vârstă.
Markl a replicat însă că legea nu îi vizează în mod deosebit pe copii. Ci pe părinții acestora „care nu îi pot controla pe cei mici”:
Acesta a adăugat că mulți dintre clienții săi au felicitat decizia și au afirmat că așteaptă cu nerăbdare să aibă un moment de liniște în restaurantul său.
Markl nu este însă singurul proprietar de restaurant din lume care a decis interzicerea accesului copiilor în localul său.
El a mai raportat că numărul său de clienți care-i intră zilnic în restaurant aproape s-a dublat.