Shanghai, un oraș cât o țară

Shanghai, un oraș cât o țară - travelandbeauty.ro

China crează o lume total diferită care nu seamănă cu niciun stat al Europei sau al Americilor, în care găzduieşte un oraş imens, cu o populaţie ce o depășește pe cea a României, 30 de milioane de locuitori.

Cunoscut drept cel mai mare port al lumii și poreclit Perla Orientului, Shanghai-ul este comparabil cu un Paris al Asiei.

Travel&Beauty îți povestește de ce merită să pui acest oraș pe lista de atracții must-see.

 

Shanghai, un oraș cât o țară - travelandbeauty.ro
Image via Pixabay

 

Cu centre comerciale, culturale şi financiare, Shanghai-ul a reuşit să ia faţă capitalei Beijing, devenind un centru economic de maximă importanţă pentru vasta Chină.

Oraşul chinezesc este un exemplu al contrastelor: pe de o parte uimeşte prin modernitate cu lanţuri de magazine, bănci şi clădiri rezidenţiale, iar pe de altă parte odată trecut râul Huangpu ajungi într-o lume tradiţional chinezească.

Clima din Shanhai este subtropicală, cu veri caniculare şi umede, cu temperaturi de peste 35 de grade,si ierni vântoase şi cu precipitaţii abundente. Din acest motiv, cel mai bine ar fi să călătorești primăvara sau toamna.

Zona oraşului vechi e plină de tarabe care mai de care ticsite cu bijuterii, vase lucrate manual, poze cu Mao sau pietre semi-preţioase de toate culorile şi mărimile. Aici îţi poţi testa abilităţile de negociator şi dacă eşti suficient de convingător poţi cumpăra produse la prețuri chilipir.

Muzeele sunt şi ele un punct de atracţie în Shanhai. Iată câteva dintre cele ce trebuie vizitate.

Shanghai, un oraș cât o țară - travelandbeauty.ro
Image via .architetturaecosostenibile.it

Muzeul de Istorie Naturală din Shanghai este inspirat de forma unei cochilii.

Are peste 240.00 de exponate din toate epocile, inclusiv o serie de mumii din dinastia Ming.

 

Shanghai, un oraș cât o țară - travelandbeauty.ro
Museul de Sticlă. Image via Pinterest

 

Muzeul de Sticlă din Shanghai finalizat în 2011 este realizat complet din sticlă neagră, cu leduri reflectate în ecrane, interiorul dând impresia unui spaţiu multidimensional.

 

Shanghai, un oraș cât o țară - travelandbeauty.ro
Oriental Pearl Tower. Image via Pixabay

 

Simbolul Shanghai-ului este Oriental Pearl Tower cunoscut drept turnul de telecomunicații.

Aici, la 468 de metri înălţime, te simţi pe acoperişul Chinei de unde poţi să observi furnicarul.

Pentru cei care suportă înălţimea există în turn aşa-numitele view point-uri de unde te poţi uita în interiorul celei mai înalte clădiri din China ca într-o sticlă.

Printre cartierele noi se păstrează Templul de Jad a lui Buddha, un mic refugiu spiritual unde chinezii încă îşi trec dorinţele pe foi după care le ard, fiind convinşi că cenuşa lor ajunge dusă de vânt până la cer.

Pe altarele din locul de rugăciune chinezii ard beţe parfumate în cuptoarele imense.

La etajul doi al templului se găseşte statuia lui Buddha realizată din jad alb şi ornată cu smaralde şi agate. Statuia a fost adusă în 1882 aici, are aproximativ 2 metri şi trei tone greutate.

 

Shanghai, un oraș cât o țară - travelandbeauty.ro
Image via Pinterest

 

Daca te-ai saturat de muzee și temple, te poti retrage in grădinile Yu Yuan, unde ai să găsești o oază de linişte.

Vechi de peste 500 de ani Grădinile Yu Yuan sunt asemănate cu un colţ de Rai.

Vegetaţia abundentă şi casele tipic chinezeşti cu acoperiş de lemn creează o armonie de forme şi culori.

Întinse pe două hectare, grădinile sunt împărţite în sectoare de ziduri numite „Ale dragonilor”. De altfel, dragoni şi creaturi mitologice veghează fiecare casă a grădinilor.

Dinăuntru poți cumpăra suveniruri asemănătoare celor din bazar, dar la preţuri ceva mai ridicate. Şi aici există însă loc pentru negoţ, prin urmare poți cumpăra bijuterii de argint, jad sau onix la reducere.

Nu uita de călătoria pe râul Huangpu! De aici panorama este spectaculoasă, la orizont se văd zgârie-norii din zona modernă, pe care îi poți admira din barca tradiţională chinezească.

Incă nu există niciun comentariu
Lasă un răspuns.

Adresa ta de email nu va fi publicată.