Travel & Beauty

Spring Yoga Festival, ediția a III-a

În luna aprilie, MikaZen va organiza cea de-a treia ediție a Spring Yoga Festival, eveniment ce sărbătorește primăvara ca un nou început, printr-un program de două zile de clase și ateliere de yoga și terapii complementare ghidate de instructori și terapeuți cu o îndelungată experiență în domeniu.

Misiunea festivalului este de a promova beneficiile yoga, indiferent de nivelul la care este practicat – începători sau avansați. Nu este nevoie să fii experimentat pentru a participa la festival, trebuie doar să fii deschis și să ai o atitudine pozitivă.

Spring Yoga Festival se desfașoară sub forma unui program de clase și ateliere de yoga și terapii complementare ce ajută la armonizarea minții și corpului. Așa cum, primăvara, natura renaște, fiecare om are nevoie să se regăsească, să se energizeze și să pornească la drum cu noi resurse, plin de vitalitate fizică și emoțională.

Spring Yoga Festival se adresează unui public foarte larg: celor care experimenteaza yoga pentru prima dată, în sprijinul cărora venim cu o clasă special concepută „Introducere in yoga și meditație”, începătorilor, care au posibilitatea de a experimenta stiluri diferite de yoga pentru a vedea ce li se potrivește mai bine, celor care practică deja yoga, oferindu-le oportinitatea de a-și îmbogăți practica și experiența prin marea diversitate de clase și instructori prezenți în festival, copiilor și familiilor, prin clasele de yoga special concepute pentru ei.

Cea de-a treia editie a Spring Yoga Festival aduce ca elemente de noutate „Wobbel Yoga” pentru copii de peste 7 ani si „Yoga pentru mamă și copil”. Nou în Romania, wobbel Yoga se folosește de plăci curbate de lemn pentru a executa posturile de yoga.

Astfel, practica Yoga devine mult mai distractivă pentru copii, în timp ce beneficiile nu întârzie să apară: creșterea puterii de concentrare și dezvoltarea motricității – flexibilitate, echilibru, coordonare. Yoga pentru mamă și copil promovează relaxarea, diminuează stresul și anxietatea, în timp ce mamele petrec timp de calitate alături de copiii lor.

Pe parcursul celor doua zile de festival, participanții vor fi îndrumați de: Michelle Dumitru – MokaZen, Violeta Buda, Carlos L’Abbatte, Irina Smaranda, Gabriela Dobre, Dana Nedelcu, Cristian Drimba, Monica Tudora, Alice Rosentzweig, Lidia Pasztor, Florina Ungureanu, Maria Cristina Antonescu, Tudor Cornel Iosub.

Organizatorul evenimentului este Michelle Dumitru – MikaZen, instructor de yoga certificat internațional de către Yoga Alliance USA (RYT 200 & 95 RCYT), instructor yoga pentru copii, adolescenți, copii cu dizabilitați, adulți și familie.

Michelle este pasionată de pictură, artă fotografică, Yoga, Ayurveda și Dezvoltare Personală. Michelle este fondatoarea conceputului MikaZen „Happy Little Yogi“ (www.mikazen.com).

Festivalul va avea loc la Bodhi Studio (Intrarea Victor Eftimiu, nr. 2, zona parcului Cișmigiu) în weekend-ul 16-17 martie 2019. Accesul participanților la festival se face în urma completării formularului de înscriere și a achitării taxei de participare, în funcție de clasele selectate.

De ce Spring Yoga Festival? Pentru că este important să ai grijă de corpul tau, de mintea ta, de emoțiile tale, într-un cuvânt, de tine!

Vom reveni cu mai multe detalii!