Treaba asta cu tentațiile îmi aduce aminte de meciuri și calificări. La unele te poți abține mai ușor, așa ca la calificările la nivel local. Însă pe măsură ce se lărgește orizontul bunătăților, ștacheta ambiției și a disciplinei trebuie ridicată să facă față noului nivel de provocare.
Ai trecut de naționale după o vreme în care ai pierdut câteva meciuri și a trebuit să o iei de la capăt dar acum a venit momentul de vârf. Mondialele! Cartofi prăjiți după antrenament la nouă seara pentru că tocmai și-a făcut bărbatu-meu o porție imensă cu mujdei de usturoi și eu mă scurg lângă el – și nu de dragul lui de data asta!
O pizza după o alergare lungă pentru că de ce nu, mi-am câștigat-o cu toată munca, sângele și sudoare celor 20km? Ce contează că anulez toată alergarea băgând o mie de calorii din cele peste 1.200 arse în antrenament? Nu mai zic că în loc de proteină și grăsime ca să mă recuperez, bag o grămadă de carbohidrați.
De câte rateuri este nevoie la mondiale ca să pierdem jumate din cât am câștigat până atunci? Nu de foarte multe, vă spun din proprie experiență.
Când am văzut că merge treaba și disciplina dă roade, am zis, nu e bai dacă mai bag o rondea de orez cu miere seara după antrenament, că am alergat și simt nevoia de dulce. Cere organismul.
Și dacă mănânc dublu de migdale față de cât mâncam de obicei – lasă că am consumat destul la alergare și grăsimea asta e sănătoasă.
Dar după cam două săptămâni de „respect” față de „cerințele organismului”, corpul începuse să se îndese mai greuț în haine de unde cu ceva vreme înainte se lăfăia puțin la curea.
După vreun an de decăderi continue în liga B și C de pe 1 ianuarie anul ăsta, am zis gata.
Nu doar că trebuie să ajungi la mondiale și să ajungi repede, ci să menții nivelul.
Descoperirea secolului a fost că nivelul poate fi păstrat fără căderi în păcat doar când îmi asum disciplina unui astfel de regim – nu știu dacă mai cumpătat, cât mai degrabă deștept și moderat – ca stil de viață, nu ca etapă de transformare sau pregătire pentru sezonul competițional.
Nu am răspuns la toate întrebările de genul, „ești sigură că nu te saturi la un moment dat să mănânci așa? Dar de câte ori crezi că te poți abține mai ales la nervi și stres să nu te îndeși cu bunătățile alea care fac creierul fericit?” Nu știu.
Au fost perioade când mâncam doar salate la nesfârșit și da, m-am plictisit. Dar nu diversificam nimic pentru că dacă îmi plăceau eram de neoprit.
Acum pot să mănânc cartofi fără să am nevoie de cel mai grăsun castron din dulap, intră toți într-o farfurie lângă o salată si puțină carne. Un lucru știu sigur.
Cu cât mănânc mai diversificat cu atât îmi e mai ușor să îmi țin sub control poftele.
Da, ai voie cârnați și bulz, ai voie și pizza și da, burgerul e și ăla pe listă – cu sau fără antrenament, atâta timp cât am avut grijă ca până la dezmăț să mă țin de planul de acasă astfel încât să fie loc și pentru el fără să sar calul. Combinația în sine nu poate fi controlată (vorbim de nutrienți) dar măcar caloric, putem să păstrăm un echilibru.
O prietenă care se pregătea pentru un concurs de anvergură și avea un regim alimentar foarte strict – aviz celor care consideră cântărirea alimentelor și numărarea caloriilor o exagerare – astfel încât să aibă o performanță cât mai bună și un randament ridicat la antrenamente, ei bine, pentru ea cheat day ajunsese să însemne mai mult avocado. Sau mai mult din orice aliment care îi făcea plăcere și din care nu avea voie să consume mult.
La momentul acela am făcut toți un mare mișto de ea, prietenește, dar tot mișto și i-am umplut pagina de burgeri, KFC, șaorme și cartofi prăjiți. Am ajuns cumva la vorba ei acum.
Cu toate că îmi permit „destrăbălările” normale, încerc să le fac cât mai rar să nu las portița aceea deschisă încât să devină iar o normalitate introducerea unor mese foarte calorice si greu de dus.
Prefer să mănânc caloric mai mult, dar să aleg două toast-uri cu somon si cașcaval topit peste cu o supă cremă de ciuperci sau o friptură cu salată și două cupe de înghețată.
Asta nu înseamnă că nu am zile grele, încărcate emoțional, aglomerate, nedormite și nervoase sau zilele acelea speciale, ale doamnelor când – la mine cel puțin – pot omorî pe cineva dacă nu mănânc ceva dulce. Dar nu fac din asta o scuză.
Îmi pregătesc dimineața cereale cu lapte de cocos, fructe și pudră proteică cu aromă de ciocolată, mănânc iaurt low fat cu o linguriță de miere și adaug morcovi la salata de la prânz sau iau o supă cremă din legume dulci gen dovleac sau roșii.
Beau uneori o doză mică de Cola Zero deși da, băuturile carbogazoase nu sunt indicate. Realitatea este însă că la concursuri pentru mine Cola, aceea clasică, cu zahăr, este mană cerească și nu ratez nici un punct de hidratare unde să nu beau un pahar.
Click pe numărul 2 pentru continuarea articolului
Dar încă odată, atâta timp cât nu iau acasă sticla de doi litri să o termin până a doua zi, în fiecare zi, este ok. Am săptămâni întregi când nu mă ating de ea. Și sunt perioade când iau două baxuri de doze de 330 ml și beau câte una pe seară.
De multe ori seara, mai ales când am antrenamente pe care le termin de obicei foarte târziu, simt acut nevoia de dulce.
La ora aia între dulceață, ciocolată sau miere, prefer o doză de Cola și câteva migdale. Cât de sănătos sau bine este nu știu. Dar deocamdată ăsta e planul care funcționează până găsesc o altă cale care să nu distrugă toată „munca” de peste zi.
Cred că trebuie să ne găsim toți drumul, documentându-ne, investigând, fiind deschiși la păreri noi și sfaturile celorlalți. Însă răspunsul final tot la noi stă, părerea mea.
Trebuie să ne asumăm unele scurtături, să stăm departe de ele pe cât posibil, dar prefer o scurtătură de Cola decât o recidivă gen un pachet întreg de rondele de orez cu miere așa cum se întâmpla de multe ori.
Sunt lucruri care acum mi se par relativ ușoare. Cântărirea alimentelor să pot calcula caloriile înainte mi se părea ceva complicat și stresant. Acum nu doar că e un fel de a doua natură și o fac foarte repede dar am început să fac invers. Să gătesc ceva și să încerc să estimez câte calorii sunt acolo ca apoi să mă verific în MyFitnessPal spre exemplu.
Acum pot să văd „la ochi” cam care sunt cantitățile și sunt mult mai bună la a estima câte calorii consum pe zi – citind etichetele fac repede un calcul cam pe unde sunt.
De ce e important să știu câte calorii mănânc zilnic? Pentru că îmi doresc să îmi păstrez greutatea și pentru asta mi-am propus să consum cam cât ard într-o zi normală fără antrenament.
Și pentru că în continuare sunt o mică pofticioasă și mai fur de pe la colegi ronțăieli, mă asigur că mănânc cam 400-500 calorii la mesele principale, lăsând un 300 de calorii doar pentru snacku-ri și furtișaguri.
În concluzie, aș putea să vă spun atât. Acest stil cred că funcționează pentru că sunt fericită că pot mânca până la urmă orice.
Și faptul că nu mi-am impus o restricție anume mă face cumva să am bun simț și respect față de propriul meu efort să nu o dau în bară.
E ca atunci când cineva îți dă o șansă și nu vrei să îi dezamăgești deși te mănâncă rău să te avânți la mai mult, de obicei la mai mult decât poți duce.
Poate în timp metabolismul meu se va schimba cât de cât și îmi voi permite mai multe sau mai des. Sincer, nu cred. Așa am fost de când mă știu, undeva la mijloc, arderi bune dar nu extraordinare iar înaintarea în vârstă încetinește metabolismul. Deși poate dacă mă las de alergat și mă apuc de forță o să mai ardă mușchii ăia pentru mine! Glumesc.
Noi să fim sănătoși și să ne apreciem corpul îndeajuns și atunci efortul de a ne fi bine, prin sport, alimentație și o mentalitate puternică ar trebui să vină de la sine.
Acestea fiind spuse, o săptămână savuroasă și activă vă doresc!