Budapesta este atât de aproape de România, încât uneori acest avantaj se transformă în defavor.
Lumea trece pe lângă ea în drum spre alte destinații, fără să se oprească prea mult.
Budapesta are multe lucruri de oferit fiind un oraș pus pe fapte mari și când vine vorba de distracție.
În plus, poți ajunge rapid cu mașina, cu trenul, autocarul sau cu avionul.
Dacă vrei să petreci un weekend memorabil în Budapesta, ia-ți niște încălțări comode și o hartă, și bifează următoarele comori.
O croazieră pe Dunăre pentru a descoperi în cel mai scurt timp posibil malurile fluviului, tapetate cu numeroase clădiri impresionante.
O vizită la superbul Palat al Parlamentului, care poate fi vizitat gratis de către cetățenii statelor membre Uniunii Europene.
Jumătate de zi în Insula Margareta cu fântână arteziană care dansează și cântă, unde poți face și un tur cu un trenuleț.
În acest parc inundat de verdeată, cu statui care păzesc aleile, poți vizita și un turn de apă ce face parte din patrimoniul UNESCO.
Pozează Margit híd, podul de acces pe insula Margareta, deosebit datorită formei neobișnuite a coloanelor de susținere.
Continuă cu o vizită la Catedrala Sfântului Ștefan, a cărei cupolă înaltă de 96 m se poate vedea din orice colț al orașului.
Dacă ești gurmand, o să te bucure să vezi cum arată Budapesta la masă, în Piața Centrală Nagy Vasarcsarnok.
Aici, delicatesele umplu vitrinele, completate de brânzeturi, dulciuri, fructe și legume pentru toate gusturile.
Și pentru că tot vorbim de mâncare, mai e nevoie s-o spunem? Trebuie neapărat să guști un gulaș, la el acasă, stropit de delicioasele vinuri ungurești!
Rezervă-ți o zi pentru orașul vechi din Buda, cu Bastionul Pescarilor, Palatul Regal, Biserica Sf. Matei și multe muzee.
Am zis muzee? Dacă vii pentru pentru muzee și galerii de artă ți le recomandăm pe cele mai importante.