
Poți citi zeci de ghiduri turistice, poți primi la fel de multe sfaturi, poți face liste cu toate obiectivele pe care trebuie să le vizitezi însă, crede-ne, totul este în zadar.
Singurul lucru pe care trebuie să îl faci este să ajungi acolo și să rătăcești pe străzi. Să te pierzi printre rândurile unei povești venețiene, dincolo de suveniruri și fotografii, pe podurile ce traversează întreg orașul unde vei regăsi magia orașului plutitor. Doar astfel poți descoperi autentica Veneție!
Puține orașe din lume se pot lăuda că oferă vizitatorilor atâtea priveliști încântătoare precum Veneția. Sfatul nostru este să intri direct în aventură și să te imbarci pe un vaporetto pentru un tur pe Canal Grande.
Lasă-te vrăjit pe ritmuri line, privind cum istoria ți se dezvăluie pe măsură ce înaintezi spre inima orașului. Oriunde vei privi în această plimbare, vei găsi un palazzo – Palazzo Barbaro, Că´Rezzonico, Că´d´Oro, Palazzo Dario, Că´Foscari, Palazzo Barbarigo, Palazzo Venier dei Leoni unde este adăpostită Colecția Peggy Guggenheim – sau o bazilică, una dintre cele mai frumoase fiind Santa Maria della Salute.

Vei avea impresia că de la fiecare fereastră, sculptată cu măiestrie, privește chipul unei domnițe în căutarea gondolierului ei sau că la fiecare colț luminat timid vei zări o curtezană îmbrățișându-și amantul.
Surpriza te așteaptă odată ce ai ajuns pe uscat, aici unde Piazza San Marco iți va demonstra că niciodată nu poți pune limite frumuseții.
Vei păși pe pământ însă vei fi nevoit să înoți în marea de turiști zgomotoși, aflați aici pentru a descoperi tainele orașului plutitor.
Bazilica San Marco ți se va dezvălui treptat încă de la primii pași făcuți în piață, inițial din profil, de unde vei putea admira balconul lateral și căluții de metal aflați în galop, iar apoi vei ajunge în față ei. O broderie colorată, îmbrăcată în mozaicuri atât pe exterior, cât și pe interior, bazilica te va purta într-o lume în care artă era parcă rațiunea de a fi.

Lângă bazilică se află Palatul Dogilor, conceput în stil renascentist, unde vei umbla pe traseul urmat de nefericiții sorții care trebuiau să traverseze Puntea Suspinelor. În partea stânga se află Campanile – turnul clopotului, înalt de 98,6 m de unde poți descoperi Veneția în toată splendoarea ei, din toate unghiurile.

Dupa ce ai vizitat bazilica coboară în piață, înarmează-te cu bucățele de pâine și pregătește-te să fii asaltat de porumbeii pofticioși, care sunt atât de obișnuiți cu prezența turiștilor care le asigura zilnic o masă copioasă.

Dacă îți petreci mai multe zile în orașul apelor, atunci cu siguranță vei avea timp să te aventurezi și în laguna venețiană unde se afla insula Murano, faimoasă pentru artă „modelării” sticlei, unde poți asista la întregul procedeu a fabricării și decorării sticlei și de unde probabil că vei pleca acasă cu multe suveniruri unice.
O altă insulă ce trebuie vizitată este Burano, locul unde prinde formă dantela și unde ai impresia că fiecare căsuța este construită din cuburi colorate, care te invită la joacă.

Din păcate, orice poveste are un final iar rătăcirea noastră pe străzile și canalele orașului, sub îndrumarea gondolierilor, se apropie de sfârșit.
Înainte de a îți face bagajele și a te întoarce în rutina cotidiană, privește Veneția seară târziu sau în zorii zilei. Atunci, haosul și frenezia vizitatorilor sunt aduse la tăcere, iar orașul se dezbracă de veșmintele turistice și se arată în adevăratele sale nuanțe melancolice.
Călătorie frumoasă!